Site icon Mangalia News

CONSTANŢA, 15 ANI CU RADU MAZĂRE. Imagini de colectie (Galerie FOTO)

Fotoreportaj Ziua de Constanța.

În contextul demisiei lui Radu Ştefan Mazăre din funcţia de primar al municipiului Constanţa, cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă mai multe imagini cu fostul edil-şef surprinse de-a lungul celor 15 ani în care a cârmuit municipalitatea. 

Fotografiile îl înfăţişează pe Mazăre în diverse împrejurări, printre care carnavalurile în cadrul cărora a jucat rolurile principale, alături de vârstnici la cluburile pensionarilor din municipiu, în mijlocul nevoiaşilor din Campusul Social „Henri Coandă“, sau practicând sporturile preferate.

În prezent, Mazăre se află în stare de arest preventiv, însă Înalta Curte i-a admis cererea de înlocuire a măsurii preventive anterior precizate cu cea a arestului la domiciliu. Cum soluţia nu este definitivă, fostul primar trebuie să aştepte până săptămâna viitoare pentru a afla dacă revine la Constanţa.

Mai mult, în ziuaconstanta.ro, 23.05.2015.

Exit mobile version