Site icon Mangalia News

Lege nouă împotriva risipei alimentare. Magazinele vor fi obligate să reducă prețul, să doneze sau să composteze alimentele aproape de expirare

Parlamentul a adoptat o lege pentru stoparea risipei alimentare. Magazinele și restaurantele vor fi obligate să reducă prețul alimentelor înainte de data expirării, să le doneze sau să le transforme în compost ori mâncare pentru animale.
După ani în care s-a tot vorbit despre legea împotriva risipei alimentare, lucrurile încep să se miște, iar comercianții trebuie să demonstreze că au luat măsuri înainte să arunce mâncarea, altfel pot fi amendați. Magazinele și restaurantele vor fi obligate să ia anumite masuri înainte să arunce mâncarea. Comercianții trebuie să reducă prețul la raft pentru produsele care se apropie de data expirării. Aceste alimente pot fi și donate, iar cele care rămân pot fi transformate în compost sau mâncare pentru animale.
Dacă până acum erau doar recomandari, o lege nouă îi obligă pe comercianți să implementeze cel puțin două din aceste măsuri. Autoritatea Sanitar Veterinară ar urma să facă verificări.
Printre măsurile prevăzute în cadrul proiectului de lege se numără:

Continuarea, pe roaliment.ro

Exit mobile version