Site icon Mangalia News

ANPC A AMENDAT RAIFFEISEN BANK PENTRU MĂRIREA ILEGALĂ A DOBÂNZILOR

Comunicat de presă:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a luat atitutdine față de modul în care Raiffeisen Bank a înțeles să aplice o sentință definitivă a instanței, conform căreia aproximativ 14.000 de clienți ai băncii, beneficiari de credite, au fost afectați financiar de o practică incorectă a acesteia.

Mai exact, prin Ordinul 280/09.07.2014, al președintelui ANPC – menținut de instanță prin sentință definitivă – a fost dispusă încetarea practicii comerciale incorecte ce constă în decizia unilaterală de a mări, la momentul restructurării creditelor, marjele din componenţa dobânzii, prin introducerea în marjele de dobândă a comisionului de administrare la care banca a renunţat expres prin actele adiţionale semnate cu clienţii.

Această practică a fost constatată definitiv de instanțele de judecată ca fiind o practică contrară diligenţelor profesionale, operatorul economic a profitat de dificultățile financiare ale consumatorilor, care nu aveau posibilitatea de plată a ratelor creditului, cu ocazia restructurării, după o perioadă scurtă în care ratele au avut o valoare redusă, a mărit nejustitificat dobânzile percepute, determinând consumatorii să încheie actele adiționale și prin crearea aparenței unui beneficiu constând în renunțarea Raiffeisen Bank la încasarea comisionullui de administrare, în realitate costul creditului nefiind diminuat din moment ce reducerea determinată de renunțarea la comisionul de administrare a fost depășită de majorarea produsă de modificarea dobânzii.

Dat fiind că, în urma monitorizării procesului de remediere a efectelor negative din punct de vedere financiar, pentru consumatori, generate și constatate, în 2014, de practica comercială incorectă a băncii, aceasta – în timpul scurs de la termenul pronunțării sentinței definitive a instanței, respectiv 6.02.2020, de aproximativ 1 an și 7 luninu a dat curs obligației stabilite, consumatorii fiind prejudiciati, pe de o parte, prin faptul ca sumele reținute incorect, din comisioane, nu au fost încă restituite și pe de altă parte, nu s-au efectuat și aplicat recalculările dobânzilor pentru creditele restructurate, ANPC a aplicat o amendă contravențională de 100.000 lei, la care se adăugă propunerea aplicării

ANPC supraveghează atent piața și, așa cum legea prevede, se îngrijește ca drepturile consumatorilor să fie respectate de operatorii economici, iar actul comercial să fie unul echitabil, legal și just fără ca vreuna din părți să fie prejudiciată.


Mangalia News, 03.09.2021.


Exit mobile version