Site icon Mangalia News

DOLIU ÎN LUMEA ARTIȘTILOR. „Ne va lipsi harul tău, Maestre Eugeniu Barău!”

Colectivul Muzeului de Artă Tulcea anunță trecerea în neființă a pictorului Eugeniu Barău, „un artist desăvârșit și un om deosebit”. 

„De astăzi suntem mai săraci. Ne va lipsi enorm harul și darul tău, Maestre! Dumnezeu să-l odihnească la cele veșnice pe Eugeniu Barău, un artist desăvârșit și un om deosebit. Colectivul Muzeului de Artă Tulcea transmite regrete eterne și condoleanțe familiei îndurerate!”, este mesajul transmis de instituției. 

Artistul Eugeniu Barău a primit, în toamna anului trecut, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Tulcea. 

Născut pe data de 15 mai 1946, în comuna tulceană Frecăței, Eugeniu Barău a absolvit în anul 1969 Facultatea de Arte Plastice din Timișoara, a fost profesor de desen la Casa Pionierilor din Tulcea, iar în perioada 1980-1990 a fost interzis de regimul comunist şi de Uniunea Artiștilor Plastici, potrivit Direcției Județene pentru Cultură (DJC).

Lusi Luiza Cala Cernaianu: Drum bun, veșnicie liniștită, prieten drag! Tu nu vindeai iluzii, tu ai fost o certitudine, tu te-ai alăturat marilor maeștri plecați în veșnicia frumosului dăruit nouă. Dumnezeu să-ți dea lumină, suflet frumos, prieten generos! Zilele trecute m-am gandit la tine și regret că nu am reușit să te sun. Nu te-am vazut de mult, dar m-am gândit deseori la tine. Parca te văd în piscina-galerie, apoi pe piatra-altar din fața galeriei… Fie-ți veșnicia luminoasă, Om Bun! Îmi vei lipsi! Chit că nu te vedeam, dar te știam acolo și-mi spuneam că voi veni să te văd, să-ți văd atelierul cel nou, atelier care se învechite și eu tot nu ajunsesem să-l văd. Drum bun, prieten drag!

Regatul Iubirii – Eugeniu Barau. Ultima sa lucrare.

MN: Dumnezeu să-l odihnească în pace pe bunul și dragul prieten și coleg, Eugeniu Barău… Condoleanțe, familiei îndurerate. Să pictezi și în ceruri atât de fabulos, Jenică, dragule…

Din comoara artistică lăsată posterității de ”iconarul laic”, pictorul unic prin harul și talentul său, Eugeniu Barău, puteți vedea aici câteva reproduceri ale lucrărilor sale, IN MEMORIAM.


Mangalia News, 26.04.2020.


Exit mobile version