Artistul plastic Eugeniu Barău a fost însoțit de familie, la recenta ședință extraordinară a Consiliului local municipal, dedicată special acordării titlului de Cetățean de Onoare al orașului Tulcea. Ca semn de prețuire din partea comunității tulcene pentru acest mare artist plastic, “un tip discret la evenimentele culturale, dar foarte prezent, prin calitatea operelor sale, mentorul multor pictori tulceni” – cum îl caracteriza primarul Constantin Hogea, inițiatorul proiectului de HCL.
Eugeniu Barău, 73 de ani, născut în Frecăței, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara. Expoziții permanente Barău găzduiesc în municipiu Restaurantul Select și Casa Avramide, dar tablourile maestrului sunt admirate pe toate meridianele globului. Consiliul local a aprobat în unanimitate și cu aplauze proiectul de HCL prin care Eugeniu Barău a primit titlul de Cetățean de Onoare.
Andaluzia Luca, viceprimar: „Un pictor din a cărui șăgalnică manieră de compoziție refuză să transpară cele șapte decenii de viață și aproape tot atâtea de muncă artistică… As dori să încep prin a-i adresa o întrebare maestrului Barău. V-ați gândit vreodată cât de mult i-ați influențat pe ceilalți prin arta dumneavoastră? Am privit de multe ori lucrările dvs. Pot să vă zic cu sinceritate că după ce am admirat ceea ce dumneavoastră cu atât de multă pricepere și pasiune ați pus pe pânză, m-am schimbat un pic… am fost, poate, un pic altfel, mai deschisă un strop, mai fericită, un strop, mai luminată, un strop. Pentru că asta face adevărată artă. Ne face mai frumoși. Ne face să evoluăm. Dumneavoastră, Maestre, aveți acest har. Schimbați sufletul omului, cu pensula. Mulțumesc în numele meu și al locuitorilor acestui oraș, pentru arta dumneavoastră. La mulți ani și multe, multe lucrări, înainte!”- a declarat Andaluzia Luca, în plenul Consiliului local.
Ștefan Caraman, scriitor: „Eugen a primit astăzi titlul de Cetătean de Onoare al orasului; a fost doar o formalitate pentru că, în mod normal, orașul e onorat de faptul că aici locuieste Eugen; pictor, frate mai mare, spirit, om; ca să scrii un laudatio despre Eugen înseamnă să ai mult curaj, pentru că omul e din categoria celor despre care cuvintele nu se înghesuie să descrie pentru că se simt mici si neputincioase; sunt atâtea lucruri care mă leagă de artist si, cu toate acestea, am sentimentul impietătii, incercând să le povestesc; Eugen e omul pe umerii căruia poposeau păsări sălbatice, în timp ce picta (si nu e poveste), Eugen e artistul în lucrările căruia toată povestea asta numită românism, balcanism, se așterne cuminte, precum zăpada pe vârfurile neatinse ale unor munți biblici, Eugen e omul pe care Dumnezeu l-a creat si apoi s-a odihnit.
Felicitări, Maestre!
N.A, ziarulzigzag.ro
Paul Prisada: Videoclip realizat în urmă cu câțiva ani, după o discuție cu Eugeniu Barau, despre “Lacrimosa” lui Mozart:
MN: Cu acest prilej special, redacția cotidianului online Mangalia News îi urează Maestrului Eugeniu Barău multă sănătate și împliniri pe toate planurile. Aici avem serialul de articole cu lucrările unice ale inimitabilului ”Breugel român”, Eugeniu Barău.
Traian MN: BRAVO, Tulcea! Felicitări maxime și binemeritate, Maestre Eugeniu Barău! Sănătate multă, că inspirație ai, Slavă Domnului! La mulți și rodnici ani! Mangalia News, prin Traian MN, ține aproape, în amintirea studenției noastre faine de la Timișoara! 🙂
Mangalia News, 04.12.2019.