Site icon Mangalia News

Pilda frizerului, o citești într-un minut și o ții minte toată viața!

Pilda frizerului, o citești într-un minut și o ții minte toată viața!

Intr-un oraș aglomerat, un vânzător de flori a mers la frizerie. Se așează pe scaun iar frizerul începe să-l tundă. După ce acesta a terminat, a rostit următoarele cuvinte: ”Nu voi lua bani de la tine, pentru că până la sfârșitul săptămânii voi lucra gratis, am decis să fac un fel de voluntariat, dacă pot să-l numesc așa: ”Pilda frizerului”.

Șocat de gestul frizerului, vânzătorul de flori a spus „mulțumesc” și a plecat. După 2 zile frizerul a găsit în ușa salonului un bilet de mulțumire și un buchet frumos de trandafiri.

După ceva timp, un cofetar merge la salon pentru o tunsoare. După ce frizerul și-a terminat treaba, rostește următoarele cuvinte: ”Nu voi lua bani de la tine, pentru că până la sfârșitul săptămânii lucrez gratis”.

Cofetarul, surprins de gestul frizerului, a zâmbit politicos și a plecat. A 2-a zi, la ușa frizeriei, apare un bilețel și o cutie de prăjituri.

După ceva timp, un senator ajunge la frizerul nostru. Se repetă același scenariu, senatorul zâmbește și pleacă.

A doua zi, la ușa frizeriei apar 3 senatori, o mulțime de deputați, primarul orașului, câțiva funcționari publici, soția primarului și copiii lui. Toți erau prezenți, pentru a putea primi o tunsoare gratis.

Aceasta este principala diferență dintre noi, oamenii obișnuiți și cei „mari” care ne conduc pe toți.

Text transmis de Pr. Nicuşor Stroe, februarie 2020.


Mangalia News, 04.03.2020.


Exit mobile version