Site icon Mangalia News

Cu şi despre constănţeanca Anastasia Soare, cea mai bogată româncă din lume [VIDEO]

Mihai Gâdea a realizat luni seara, la Antena 3, un fabulos interviu cu Anastasia Soare, recunoscută ca fiind cea mai bogată româncă din lume.

„În seara aceasta vreau să vă invit să o cunoașteți pe Anastasia Soare. A plecat din România în vara lui 1989 probabil, ca mulți care plecau atunci, crezând că este insuportabil modul în care România ajunsese în anii ’80. Își dorea mai mult, își dorea mai bine, își dorea totul”, a spus Mihai Gâdea, la începutul ediției de luni a emisiunii Sinteza zilei.

Anstasia a părăsit Constanța în urmă cu 30 de ani, când România încă nu se eliberase de jugul comunismului. N-a mai prins Revoluția acasa, dar a revoluționat o întreagă lume. A inventat conceptul proporției de aur a sprâncenelor. A îmbinat știința cu arta, iar tehnica ei a uluit și încântat lumea celebrităților.

Astăzi, “Regina Sprâncenelor” conduce o afacere de succes extinsă pe toate continentele, cu o avere estimată de Forbes la 1,2 miliarde de dolari și este înconjurată de cei mai influenți oameni ai planetei.

Dar, nu a fost mereu așa. Drumul către succes a fost lung, greu și uneori chiar dureros. Anastasia scăpase de România comunistă, dar viața în America părea imposibilă. Nu vorbea deloc limba engleză, nu știa pe nimeni și a durat luni până să-și găsească un loc de muncă. Perspectivele erau mai mult decât sumbre.

“Soțul meu lăsase nava în Italia și l-ar fi băgat la pușcărie. Cred că plângeam în fiecare zi. Au fost cele mai cumplite zile, cred”, mărturisește Anastasia.

Întreg interviul cu Anastasia Soare poate fi accesat pe Antena3.

(sursa: ziuaconstanta.ro. Autor: Emilian Andrei). Sursa foto: Captură video Antena3. 


Exit mobile version