Site icon Mangalia News

Viorica Dăncilă a anunțat oficial remanierea Guvernului. Lista miniștrilor înlocuiți

Viorica Dăncilă a anunțat oficial remanierea Guvernului. Lista miniștrilor înlocuiți

Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a reunit, vineri, la Palatul Parlamentului, cu o zi înaintea Congresului.

Astfel, premierul a anunțat care sunt schimbările din Guvernul pe care îl conduce, în viitoarea remaniere guvernamentală pe care o va propune luni președintelui Klaus Iohannis.

Anterior, surse din PSD au declarat că liderii social-democrați au decis în CEX să meargă pe varianta unei remanieri guvernamentale.

”99 % se face remanierea la mai multe ministere. Sunt cel puțin 5 care trebuie schimbate”, au spus sursele citate.

Astfel, printre cei care au fost nominalizați la o funcție în cabinetul Dăncilă se află Mihai Fifor, pentru șefia Ministerului de Interne, pe care acum îl conduce ca interimar, și senatorul PSD Șerban Valeca, la Ministerul Educației.

De asemenea, la ministerul Justiției ar putea să ajungă Dana Gârbovan.

Vicepremier pe probleme economice a fost propus deputatul PSD Iulian Iancu, iar Ana Birchall a fost nominalizată la implementarea parteneriatelor strategice ale României.

Social-democrații sunt deciși să facă această remaniere guvernamentală indiferent de poziția celor din ALDE. O remaniere guvernamentală înseamnă că nu va fi nevoie de un vot în Parlament, spre deosebire de varianta unei restructurări guvernamentale.

”Dacă vor să plece, să plece!” – a spus un lider PSD despre cei din ALDE.

Pe de altă parte, cei din ALDE așteaptă de la PSD propunerile de modificare a planului de guvernare, remanierea guvernamentală și abia apoi vor lua o decizie. (cugetliber.ro, 23.08.2019).


Exit mobile version