Site icon Mangalia News

RUSALIILE. Ortodocşii sărbătoresc duminică şi luni Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt

RUSALIILE. Creștinii ortodocşi sărbătoresc duminică şi luni Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Această sărbătoare e cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Suprapunerea Pogorârii Sfântului Duh peste sărbătoarea populară a Rusaliilor îngreunează disocierea obiceiurilor şi practicilor creştine de cele precreştine. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Mai mult, aici.


Exit mobile version