Site icon Mangalia News

Panică la Techirghiol. Localnicii se tem că nemții le iau nămolul [VIDEO]

E agitație la Techirghiol, unde localnicii se tem că vor rămâne fără nămolul care i-a făcut celebri în toată lumea. Panica s-a răpândit după un anunţ care suna bine: o firmă din Germania vrea să investească peste 50 de milioane de euro ca să ridice un complex turistic şi balnear. Primarul crede însă că nemţii vor exporta nămolul şi nu vrea să le permită investiţia.

O firmă din Germania vrea să ridice la Techirghiol un complex hotelier, unde ar urma să exploateze şi celebrul nămol, cu proprietăţi terapeutice. Primarul se teme însă că cea mai importantă resursă a oraşului va fi vândută peste hotare.

Iulian Soceanu, primarul oraşului Techirghiol, vrea să organizeze un referendum.

„Dacă…vom lăsa ca aceasta resursă să ajungă şi în alte zone ale ţării, ce rost ar mai avea ca turiştii să vină să beneficieze de această resursă? Motiv pentru care ne vom zbate pentru referendum. Clar. În momentul acesta, doar un referendum poate să clarifice această situaţie”, a declarat primarul la Digi24.

Dacă investiţia ar fi acceptată, primarul vrea ca în contract să apară clauze speciale: nămolul să nu fie luat din localitate şi să se asigure regenerarea lui.

„Cel care deţine licenţa de exploatare trebuie să se asigure că nămolul se returnează în lac, se returnează în cuibul de unde a fost extras. Acest lucru este o obligaţie expresă în licenţa de exploatare”, spune Septimiu Bourceanu, fostul manager al Sanatoriului Balnear Techirghiol.

În prezent, sanatoriul balnear din Techirghiol deţine monopol pe nămolul din lac.

„În momentul de faţă, ea este exploatată doar de către Sanatoriul Balnear Techirghol printr-o licenţă de exploatare, singura licneţă de exploatare care există”, spune Timeriu Duma, director de dezvoltare a unei firme de prospecțiuni.

„Sanatoriul se descurcă foarte bine, exploatează nămol de foarte mult timp, are o licenţă de exploatare, o respectă, este tot timpul verificat şi avizat”, subliniază și Roxana Almășan, actualul director al sanatoriului.

Locuitorii nici nu vor să audă de investitori din afara ţării.

Continuarea, pe digi24.ro/stiri, 18.05.2017.


 

Exit mobile version