Site icon Mangalia News

DIN PATRIMONIUL MUNICIPIULUI MANGALIA – Episodul 6: ‘Monumentul Eroilor Neamului’ și ‘Templul roman de la sens’

“MONUMENTUL EROILOR NEAMULUI” din Municipiul Mangalia a fost inaugurat la data de 9 Mai 1998, de ZIUA EROILOR si a EUROPEI si, totodata, in prima zi a festivitatilor prilejuite de ZILELE MUNICIPIULUI MANGALIA.

Monumentul este amplasat in Piata Republicii din centrul orasului Mangalia si este inchinat Eroilor crestini si musulmani din localitate, care si-au dat viata aparand pamantul stramosesc, in Primul Razboi Mondial (1916-1918) si in cel de-Al Doilea Razboi Mondial (1941-1945).

Ansamblul sculptural este format din trei piese, intitulate simbolic: “Poarta Luminii”, “Altarul” si “Inaltare”, amplasate pe aliniamentul vest-est.

Proiectul Monumentului a fost realizat sub indrumarea prof. dr. Valeriu Georgescu si pentru construirea lui s-a folosit granit adus din Muntii Macin.

“Poarta Luminii” se află in partea de vest a Monumentului si este opera lui Daniel Divrician, pentru care artistul a primit titlul de “Cetatean de onoare al orasului Mangalia”.

“Altarul” este realizat de sculptorul Doru Nuta si reprezinta un erou muribund care s-a jertfit pentru tara.

Sculptura intitulata “Inaltare”, realizata de artistul plastic, specialist in ceramica, Adrian Dumitru, simbolizeaza inaltarea catre cer a sufletelor eroilor decedati. Pe latura vestica a acestei piese este fixata o placa din bronz, pe care este inscriptionat un citat din Horatiu: “DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI”- tradus inseamna: “ESTE DULCE SI FRUMOS (ESTE ONORANT) SA MORI PENTRU PATRIE”-.

In anul 2005, a fost inaugurata Placa Memoriala, din bronz, fixata pe latura sudica a “Inaltarii”. Pe aceasta Placa Memoriala sunt trecuti Eroii care s-au jertfit pentru patrie, pe campul de lupta. In dreptul numelor eroilor sunt insemnele crestine si musulmane (crucea si semiluna). Autorul conceptiei grafice si al textului este Isac V. Dumitru din Mangalia.

“TEMPLUL ROMAN” din sensul giratoriu mare al orasului Mangalia a fost inaugurat in anul 2015. 

In mijlocul “Templului Roman”, construit din beton, piatra si marmura alba, se afla un “altar votiv”, ideea amplasarii lui fiind a muzeografului Robert Constantin. Pe latura dinspre sud a acestui “altar votiv”, sunt inscriptionate extrase, scrise in limba latina, din “Tratatul de alianta incheiat intre Roma si vechea Cetate a Callatisului”. Acest document a fost identificat de profesorul T.S. Saveanu, in colectia particulara a dr. Horia Slobozeanu si a fost publicata, pentru prima oara, in Revista Dacia, in anii 1927-1932” – extrase din interviul acordat de doamna Dr. Tatiana Odobescu, doamnei Anca Niculescu, pentru publicatia “Constanta Noastra”, la data de 12.11.2015.

Conform informatiilor date de doamna dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural “Callatis”, Tratatul a fost datat de muzeografi in jurul anilor 72-71 i.Hr. El a fost incheiat in urma campaniei lui V. Lucullus pe coastele Pontului Euxin.
Inscriptia originala se afla la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.

Doamna arhitect Alina-Elena Balea considera ca templul ar avea ca punct de inspiratie “Tholosul”, o constructie funerara de origine greceasca.

Surse de documentare sunt site-urile:
<<“Statui si compozitii sculpturale din Municipiul Mangalia“, Dr. Tatiana Odobescu>>; “Monumentul Eroilor din Mangalia – Haisitu.ro“; << “Noul sens giratoriu al Mangaliei a devenit templul concordiei dintre Roma si Callatis”, Anca Niculescu, Constanta Noastra, 12 noiembrie 2015>>; << “Un ARHITECT adreseaza o SCRISOARE DESCHISA primarului Mangaliei”, Mangalia News, 24 Mai 2016>>.
Imaginile sunt din fototeca personala.

Marin Tanase29 Martie 2017.


 

Exit mobile version