Site icon Mangalia News

Primăria Mangalia anunță finalizarea proiectului “Înființare Parc Evergreen”

parculevergreenmangalia

         Primăria Municipiului Mangalia organizează vineri, 9 septembrie 2016, orele 12.00, la Clubul Nautic Callatis, evenimentul prilejuit de finalizarea proiectului “Înființare Parc Evergreen”.

         Proiectul a fost realizat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5: “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”.

         Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Anunț transmis de Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


Exit mobile version