Site icon Mangalia News

Sorin MIHAI: 5 iunie – Duminica Orbului

“Consider subiectiv și părtinitor articolul publicat de dumneavoastră cu titlul „Mangalia participă la alegeri cu doi candidați în arenă și alți cinci pe margine, care fac galerie!”. Este evident că scopul acestuia este de a-l favoriza pe unul dintre candidații la funcția de primar al Municipiului Mangalia. De aceea, vă solicit să publicați și răspunsul meu, prezentat mai jos, ca reacție față de afirmațiile făcute în articolul sus-numit.

   Vă mulțumesc,

   Cu respect,

   Sorin MIHAI.

 

5 iunie – Duminica Orbului

Ceata din jurul fostului primar și deputat Iorguș se tot chinuiește de o lună încoace să acrediteze ideea că lupta electorală este decisă. Se folosesc, în acest sens, sondaje de opinie fabricate la repezeală și zvonuri aruncate prin oraș.
Este un alt blat politic – blatul dintre Iorguș și Radu, așa cum a fost și blatul dintre Iorguș și Tusac. Unul primar, unul deputat. Amândoi câștigă, iar Mangalia pierde. Nimeni nu este tras la răspundere.
Orice sondaj de opinie profesionist realizat în campanie trebuie să fie plătit din bugetul candidaților. Costul unuia depășește bugetul actual al unui candidat la Primărie. Cel scos pe piață de firma unui apropiat al lui Cristian Radu a căzut de mult timp în ridicol, căci îl credita cu 61% pe primarul încă în funcție – să creadă cine o vrea.
În schimb, discuțiile zilnice cu oamenii Mangaliei îți creează o imagine lămuritoare asupra tabloului electoral. Oamenii au realizat că cei care s-au îmbogățit din politică, cei care își numără hotelurile, vilele și afacerile cu statul nu se gândesc decât la propriul buzunar. Mangalia a sărăcit tot mai mult în ultimii 20 de ani, pe când conducătorii ei s-au îmbogățit. Orașul a fost devalizat de tot ceea ce avea mai de preț. Este în paragină, pentru că bunurile furate din averea orașului sunt pe mâinile unor nepricepuți care vor să treacă drept mari gospodari.
Știu că le încurc ițele, că le stric blatul. Și mai știu că nimeni nu mai vrea corupți. Nimeni nu mai vrea găști care să facă din Primărie o afacere personală. Vrem ca Mangalia să se dezvolte, căci șansele i-au fost anulate timp de 20 de ani.
Vreau să cred că nu toată presa este arvunită și obedientă. De aceea, pun pe seama intenției de a spune basme de adormit copiii apariția pe 1 iunie a articolului „Mangalia participă la alegeri cu doi candidați în arenă și alți cinci pe margine, care fac galerie!” Despre zvonuri pot vorbi și eu. Vin mulți să îmi spună cum un candidat a împărțit litri de vin și zeci de oi pentru voturi. Cum alt candidat dă bani în stânga și în dreapta, așa cum a dat și acum 4 ani. Basme sau nu, rămân în zona lipsei de probe, așa cum sunt și sondajele sau zvonurile de la colțul străzii.
„Pe 5 iunie este Duminica Orbului și este ziua în care în toată România se va decide viitorul următorilor 4 ani. Eu vă încurajez să veniți la vot și să votați cu ochii larg deschiși (…)” (Valeriu Steriu – președinte al UNPR).
În acest an nu mai votăm corupți! În acest an votați pentru voi!

MangaliaNews.ro, 01.06.2016.


Exit mobile version