Site icon Mangalia News

Lansare de carte: „LOTUS STELAR”, a 12-a carte a poetei Emilia Dabu

emilia-dabu-lotus-stelar
Mangalia.Tv: Cunoscuta și apreciata poetă Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România Filiala Dobrogea, își va lansa în această duminică, 17 aprilie 2016, ora 1500, la Clubul Artelor „Solteris” care își desfășoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, cea de-a 12-a carte „LOTUS STELAR”. Apărută în condiții grafice deosebite la editura Ex Ponto, având ca lector de carte pe reputatul scriitor Ovidiu Dunăreanu și coperta realizată de Marcela Dabu, cartea se înscrie în acel teritoriu poetic personal, care cucerește și captivează, mângâie și trezește deopotrivă sufletul sacru al umanității.
Întregul volum este scris în vers clasic spre o reîntoarcere a ființei de lumină care este sufletul, spiritul celest spre taina ancestrală a iubirii. Deja bine primit de critica de specialitate care este o nouă călătorie inițiatică în timp și spațiu la care poeta, scriitoarea Emilia Dabu, ne invită de câte ori taina poeziei își cere dreptul la eternitate.
Prof. dr. Miu Constantin, U.S.R., chiar afirmă în „Oglinda Literară”, „Lotus Stelar, dezvăluie sufletul luminos al unei poete al cărei urcuș spiritual este unul de sorginte astrală” iar despre poemul „Femeie grație divină”, „O asemenea bijuterie lirică merită a sta la loc de frunte în orice antologie dedicată liricii feminine și de ce nu, chiar în manualele școlare”.
Cartea va fi prezentată de criticul literar prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, președintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Dobrogea, alături de scriitorul, jurnalistul, red. șef al revistei Ex Ponto, director al editurii Ex Ponto, Ovidiu Dunăreanu, prof. dr. Miu Constantin U.S.R.

Vă invităm să cititi continuarea pe MANGALIA.TV, 11.04.2016.




Exit mobile version