Site icon Mangalia News

Vikingii “descalecă”, în sezonul 2015, la Mangalia

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat Consiliul Local Municipal, ieri, în şedinţă de îndată, pentru a discuta şi supune spre aprobare un proiect de hotărâre care vizează promovarea turismului la Marea Neagră, pe banii Guvernului norvegian.

Procedurile fiind diferite decât cele de atragerea de fonduri europene, administraţia Mangalia are nevoie de un proiect de hotărâre pentru următorii paşi în promovarea şi implementarea proiectului.

Astfel, consilierii locali au aprobat proiectul „Saga Vikingilor la Marea Neagră“, respectiv bugetul şi sursele de finanţare ale acestuia.

Potrivit primarului Radu, costurile implementării proiectului sunt de 200.000 de euro, bani pe care Guvernul norvegian ar urma să-i aloce autorităţii publice din Mangalia în vederea promovării evenimentelor estivale ce urmează a fi derulate în sezonul estival 2015.

„Proiectul aprobat presupune depunerea proiectului, care înseamnă promovarea de evenimente turistice în sezonul estival 2015, a turismului din zona municipiului Mangalia. A fost aprobată prima etapă, cea a acordului oferit prin hotărâre de Consiliul Local, apoi ei vor face studii şi, într-o etapă viitoare, se va discuta de aprobarea fondurilor“, explică primarul Cristian Radu pentru „Observator de Constanţa“.

(M.T.), observator.ro, Joi, 3 apr.2014.

Exit mobile version