Site icon Mangalia News

Ochii pe Flaminia, ca pe butelie

Pentru procesul de decontaminare a navei „MSC Flaminia”, autorităţile statului vor lua măsuri stricte pentru a nu exista niciun fel de risc de mediu.

FLAMINIA, SUB LUPĂ Acostarea portcontainerului german „MSC Flaminia” (care a avut un puternic incendiu la bord în Oceanul Atlantic), în dana 39 a Portului Constanţa a pus pe jar toate autorităţile statului, care stau cu ochii pe navă ca pe butelie pentru ca procesul de descărcare a deşeurilor şi mâlului rezultat în urma incendiului să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

În acest caz a intervenit şi ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, care a dat dispoziţii Gărzii de Mediu să monitorizeze procesul de decontaminare a navei Flaminia, pentru a nu exista niciun fel de risc. „Din informaţiile pe care le-am primit, companiile care vor asigura decontaminarea vasului au toate echipamentele necesare şi sunt acreditate pentru a face astfel de operaţiuni”, a precizat Rovana Plumb.

Deşi autorităţile şi-au luat toate măsurile necesare pentru ca procesul de descărcare a deşeurilor să se desfăşoare fără probleme, există o dilemă în privinţa drumului pe care îl va lua încărcătura navei, deoarece conducerea judeţului Prahova spune că nu va permite ca apele uzate de pe nava „MSC Flaminia” să fie epurate la Ploieşti.

INCENDIU Nava-cargo germană „MSC Flaminia” a acostat, vineri, în Portul Constanţa, pentru o ultimă decontaminare înainte de a fi reparată în România, în Şantierul Naval Daewoo-Mangalia. MSC Flaminia, cu o lungime de 300 de metri, a fost victima unei explozii urmate de incendiu la data de 14 iulie 2012, în Atlantic, în timpul unei curse între SUA şi portul belgian Anvers.

Nava transporta 2.876 de containere din care 149 conţineau substanţe chimice. O mare parte din substanţele chimice s-au deversat în apă în timpul incidentului, nu mai puţin de 30 de tone de apă astfel contaminată fiind pompate ulterior de o companie daneză. Restul încărcăturii rămase pe fundul navei, printre care şi containerele avariate, ar urma să fie extrasă şi tratată în România, după cum a declarat prefectul Constanţei, Eugen Bola.

„Vor fi instalate membrane de protecţie speciale între navă şi cheiul portului pentru a evita ca aceste substanţe să se scurgă în port atunci vor fi extrase containerele”, a explicat oficialul.

Articolul integral şi galeria foto, în Telegrafonline.ro, Luni, 20 Mai 2013.

Exit mobile version