Site icon Mangalia News

Lista antreprenoarelor înscrise în cadrul programului „FEMEIA ANTREPRENOR 2022”, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute la finanțare!

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) face publică lista antreprenoarelor înscrise în cadrul programului Femeia Antreprenor 2022, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute la finanțare!

Punctajele au fost acordate automat, în funcție de opțiunile aplicantelor. Lista poate fi descărcată de aici (click)! 

„Felicitări, tuturor antreprenoarelor din România care au aplicat! Îmi doresc ca numărul companiilor coordonate și fondate de femei să fie cât mai mare, independent de domeniul de activitate! MAT va reprezenta mereu un sprijin pentru orice inițiativă antreprenorială”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Pentru punctajele egale, conform legislației în vigoare, departajarea a fost realizată ținând cont de:

În continuare, va fi desfășurată etapa de evaluare, care constă în analizarea informațiilor transmise de către aplicante prin intermediul formularelor de înscriere. Astfel, în vederea admiterii cererilor de finanțare, echipa tehnică a ministerului și personalul din cadrul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului vor verifica completarea tuturor câmpurilor de către solicitanți, eligibilitatea codului CAEN Rev 2, inclusiv legăturile activelor achiziționate cu fluxul activităților / subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN pentru care se solicită finanțare, precum și încadrarea în categoria IMM și declarațiile asumate.

În funcție de rezultatele evaluării, aplicantele vor primi fie decizie privind acceparea de principiu la finanțare, fie decizie privind respingerea la finanțare. Există și posibilitatea solicitării de clarificări suplimentare. În acest sens, aplicantele au obligația de a urmări permanent contul de pe platforma granturi.imm.gov.ro și informațiile postate pe site-ul ministerului pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale.

Totodată, subliniem că vor fi eligibile doar cheltuielile efectuate din contul de grant, special deschis de către beneficiar pentru implementarea proiectului, ulterior alocării grantului și depunerii cofinanțării și care respectă lista de cheltuieli impusă de legislație.


Mangalia News, 06.10.2022.


Exit mobile version