Site icon Mangalia News

MAT a lansat în consultare publică două proiecte de procedură de implementare, destinate promovării IMM-urilor românești și a meșteșugurilor populare

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat vineri, 16 septembrie a.c., spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, precum și proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2022.

_____________________________________

„Tradițiile populare trebuie să meargă mai departe! Nu putem risca pierderea unor dintre cele mai importante meșteșuguri, care ne atestă unicitatea, drept urmare vom demara, la nivel de minister, un program care să sprijine și să promoveze aceste activități în fața publicului larg, inclusiv internațional. Inițiativa se concentrează pe organizarea unui târg național, care să reunească persoanele care practică cu pasiune și dedicare aceste meserii și, prin amploarea evenimentului, să aducem o contribuție la relansarea produselor și serviciilor de mică industrie și artizanale, desfășurate individual sau organizat, prin intermediul asociațiilor sau altor organizații”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Promovarea spiritului antreprenorial este un alt deziderat al mandatului meu, în calitate de ministru liberal. Decizia de a da startul procedurilor necesare pentru organizarea TIMM 2022 se aliniază, astfel, misiunii de a stimula dezvoltarea afacerilor românești, în ideea îmbunătățirii performanțelor economice și tehnice ale acestora. Evenimentul va contribui la câștigarea de piețe noi pentru produsele și serviciile locale, influențând inclusiv cererea internă, și va facilita stabilirea unor legături parteneriale și încheierea unor contracte de afaceri” a precizat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Propunerile, sugestiile și opiniile privind cele două proiecte de procedură de implementare se primesc până data de 27 septembrie a.c.


Mangalia News, 17.09.2022.


Exit mobile version