Site icon Mangalia News

ANL a recepţionat 16 locuinţe pentru medici, în municipiul Mangalia [galerie FOTO]

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, astăzi (31 martie 2022, n.r), în municipiul Mangalia (jud. Constanța), 16 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii.

Locuințele (4 garsoniere și 12 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Oituz, lot1, pe un regim de înălţime S+P+3E (subsol+parter+3 etaje), valoarea obiectivului de investiție fiind de 2.872.530,74 lei (inclusiv TVA).
Până în prezent, în județul Constanța, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 1.680 de unități locative în localitățile:

***
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În cadrul programului se construiesc și locuințe pentru medicii rezidenți, venind astfel în sprijinul tinerilor specialiști din domeniul sănătății, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.


Mangalia News, 01.04.2022. (sursa: ANL).


Exit mobile version