Site icon Mangalia News

Prof. Florin Iordănoaia susține cursuri teoretice de Astronomie, gratuite, la Planetariul din Constanța

În cadrul Proiectului „O fereastră comună deschisă către misterele Universului“, cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, având ca parteneri Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Muzeul de Istorie Kavarna, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanţa şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa, prof. Florin Iordănoaia susţine un curs de Astronomie, pentru grupul ţintă din cadrul proiectului.

Cursurile au debutat săptămâna aceasta, se desfășoară între orele 9 – 13 și la ele pot să participe elevi de liceu, studenţi şi adulţi.

„Cursurile teoretice se vor desfăşura la Planetariul din Constanţa. Nu se finalizează cu examen, ci cu dezvoltarea pasiunii pentru Astronomie, pentru informaţii din acest domeniu vast. E o mică investiţie în viitorul acestui popor, care a trimis în spaţiul extraterestru un singur cosmonaut. Alte naţiuni ale lumii investesc imens în acest domeniu”, afirmă prof. Florin Iordănoaia, cel care va susține cursurile timp de o lună.

Toți cei interesați să participe în perioada următoare la cursuri, îl pot contacta pe universitarul constănțean Florin Iordănoaia, pe pagina sa de Facebook.


Mangalia News, 23.07.2021. (sursa: cugetliber.ro. Autor: Simona Anghel).


Exit mobile version