Site icon Mangalia News

La Mangalia, dezbaterea publică a bugetului local s-a amânat din nou (Documente)

Primaria Municipiului Mangalia, Comunicat 31.03.2021:

Având în vedere prevederile art.8 și art.39 alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Primăria Municipiului Mangalia aduce la cunoștință publică:

Ședința publică de dezbatere se amână pentru data de 07.04.2021, ora 14:00 și va avea următoarea ordine de zi:

Precizăm faptul că, până la momentul prezentului comunicat, nu au fost repartizate cotele defalcate din T.V.A. așa cum a fost stabilit prin Legea bugetului de stat nr.15/2021.

Așteptăm opiniile, propunerile și sugestiile referitoare la acest proiect care pot fi transmise în scris prin poștă la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, șos. Constanței, nr.13, prin fax la numărul 0241/755606 și prin e-mail la adresa secretariat@primăria.mangalia.ro, până la data de 29.03.2021.

În vederea asigurării regulilor cu privire la distanțarea fizică instituite în contextul pandemiei SARS-COV2, dar și pentru buna desfășurare a ședinței de dezbatere publică, rugăm pe toți cei interesați să își anunțe în scris intenția de participare, punând la dispoziție numărul de telefon și e-mail, necesare în mod obligatoriu pentru organizarea și desfășurarea ședinței de dezbatere publică prin mijloace electronice – platformă on-line de video-conferințe, prin care se va comunica linkul de accesare.

Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon: 0214751011, 0241751030, 0241751060, persoana de contact este doamna Fotin Diana, din cadrul Direcției Economice.

Amanare-dezbatere-buget-2021-pentru-07.04.2021

Propunere-proiect-buget-local-2021

Propunere-proiect-buget-venituri-proprii-institutii-subordonate-2021


Mangalia News, 03.04.2021.


Exit mobile version