Site icon Mangalia News

Cinematograful “Pescăruș” va fi reabilitat de Compania Națională de Investiții, prin Subprogramul „Săli de cinema” 

Dacă tot am început anul cu vești bune, iată că mai primim una de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: după îndelungi eforturi și diligențe, Mangalia va avea un cinematograf reabilitat! Este vorba despre Cinematograful “Pescăruș”, care, după ce a fost abandonat, transformat în club și abandonat din nou, va redeveni ceea ce ar trebui să fie: un cinematograf modern, de care să se bucure toți locuitorii orașului. (Eliza Cucu).

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei:

38 de săli de #cinema vor fi reabilitate, modernizate sau construite în 19 județe din țară.

Prin ordin de ministru, pe lista-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului „Săli de cinema”, derulat de Compania Națională de Investiții, au fost adăugate alte 2 investiții pentru renovarea și extinderea sălilor de cinema de la Beiuș (Bihor) și municipiul Iași. Astfel, numărul #UAT-urilor ce vor primi finanțare pentru săli de cinema a ajuns la 38.


Mangalia News, 14.01.2020.


Exit mobile version