Site icon Mangalia News

Ovidiu Sorin Cupșa:
DECREȚEI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!

DECREȚEI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!

La muncă, decreței, v-o cere țara!
Munciți de dimineața până seara.
Chiar dacă munca nu e “funny”, zic:
E mai ok, decât “să faci nimic”.

Vă strângeți toți ca unul și îndată 
Luați în mâini o cheie, o lopată,
Timona, bisturiul ori volanul
Creta sau pixul, ortofotoplanul…

Care ce știți și ce ați învățat!
Că orice decrețel adevărat
Ce a crescut cu “cheile de gât”
A “reușit”, prin muncă, cât de cât.

Și pe vapoare, câmpuri, prin birouri
A mai făcut și glume și “mișto”-uri
Și revoluții… Însă – pe toți sfinții! –
Și-a respectat copiii și părinții!

Ovidiu Sorin Cupșa.


Mangalia News, 06.05.2018.


Exit mobile version