Site icon Mangalia News

Radu Cristian: APEL către locuitorii municipiului Mangalia!

Radu Cristian:

Bună seara, dragi prieteni.

În ultima perioadă am observat o creştere alarmantă a actelor de vandalism pe domeniul public. Fie că este vorba despre mobilierul stradal, stâlpi de iluminat, coşuri de gunoi, locuri de joacă, gardurile parcurilor sau chiar parapeţii de protecţie de pe faleze, toate au căzut victime ale unor persoane certate cu legea.

Din informaţiile noastre unii sunt chiar puşi să distrugă, de către aşa-zişi politicieni locali, care apoi se grăbesc să arate cu degetul către primar şi administraţia locală. Cum vă explicaţi altfel că pe conturile lor de Facebook apar poze cu mobilier stradal distrus, imediat după comiterea actului de vandalism?

Unii mi-au cerut să suplimentez personalul Poliţiei locale. Dar după cum ştim cu toţii legea nu permite acest lucru, iar soluţia angajării unor firme de pază pentru fiecare băncuţă din parc este mult prea costisitoare pentru banul public. Aşadar, cum ne apărăm oraşul de cei care distrug intenţionat domeniul public, adică ceea ce ne aparţine nouă, tuturor, ca şi comunitate?

Eu vă propun o campanie civică de combatere a actelor de vandalism, dar şi a celor care încurajează astfel de ilegalităţi, din raţiuni pur politice. Este datoria fiecăruia dintre noi să ne apărăm oraşul şi să anunţăm Poliţia de câte ori îi surprindem pe cei care distrug bunurile comunităţii. Dacă vom reuşi să le facem şi poze sau să-i filmăm în timpul acţiunii, va fi cu atât mai concludent.

La rândul meu, voi propune aleşilor locali să aplicăm cele mai dure sancţiuni celor care sunt prinşi. Deja avem câteva cazuri surprinse de camerele de luat vederi, instalate în diferite zone din oraş. Dar cel mai important este ca întreaga comunitate să se comporte ca un organism viu, care respinge elementele negative şi pe cei care le încurajează. Doar aşa putem vindeca rănile pe care unii indivizi le-au lăsat pe obrazul Mangaliei!

Radu Cristian, primarul Mangaliei, pe Fb, 29.04.2017.

Galerie FOTO: 


Mangalia News, 29.04.2017.


 

Exit mobile version