Site icon Mangalia News

Astăzi, mare sărbătoare religioasă. Sfântul Gheorghe, cel mai important sfânt la creştinii ortodocşi

La 23 aprilie, în fiecare an, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe. Este unul dintre cei mai importanţi sfinţi în calendarul creştin-ortodox.

Sfântul Gheorghe mai este întâlnit în tradiţia populară ca Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor. Tradiţia spune că fetele împleteau cununi verzi şi le presărau pe uliţă în unele zone ale ţării, apoi urmăreau ce feciori calcă pe ele. Dacă băieţii pe care îi îndrăgeau nu călcau cununile, era semn că fetele urmau să se mărite în acel an. Apoi, coroniţele erau păstrate peste an, pentru vrăji de dragoste. În anumite zone, se zice că cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe va dormi tot anul. Femeile căsătorite săvârşeau şi ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. În dimineaţa zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da lapte mult şi de bună calitate. Sfântul Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme.

Continuarea, în cugetliber.ro

N.r. La multi ani, sănătate și împliniri, tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe!


Exit mobile version