Site icon Mangalia News

Cristian Radu: „Domnul Pescaru are poveşti pescăreşti”

radu_cristian_pescaru_nicolae

REPLICA: Primarul Mangaliei crede că întâmplarea cu veteranul de război care căuta în gunoi e o invenţie.

Fostul şef al Poliţiei Mangalia, actualmente avocat, relata, de dată recentă, că l-a marcat o întâmplare trăită în municipiul în care locuieşte. Nicolae Pescaru povestea că a văzut cum un veteran de război ia mâncare din gunoi, comentând că aceasta este ţara în care trăim: „Sunt revoltat, scârbit. Îmi era ruşine că şi noi l-am adus în starea aia”, spunea Nicolae Pescaru.

„În urmă cu câteva zile am ajuns în centrul oraşului, în faţă unui magazin, cu diverse treburi. Pe partea cealaltă a străzii, lângă un coş de gunoi se oprise un bătrân. Era în haine de culoare închisă, dar curate şi îngrijite. Se uita în stânga şi-n dreapta de parcă ar fi vrut să fure ceva şi nu vroia să fie prins. Am devenit curios şi l-am urmărit ce face. Cineva aruncase la coş o jumătate de covrig, proaspăt, pe care nu-l mai mânca. După ce s-a asigurat că nu-l vede nimeni, cu jenă de a nu fi văzut dar şi cu foame, a întins mâna şi a luat jumătatea de covrig din coşul de gunoi”, a scris Nicolae Pescaru pe pagina de Facebook.

Tot el a adăugat că a discutat cu bătrânul: „Mi-a spus că fusese pe front. Îmi era şi mie jenă să-i spun să arunce covrigul luat din gunoi, dar i-am dat să-şi ia câţiva covrigi şi bănuiesc că l-a aruncat când am plecat de lângă el. Nu a cerut nimic, era foarte politicos şi cultivat. Ştia să vorbească foarte corect şi am presupus că are cultură generală cât toată primăria (…)”.

Întreaga istorisire a lui Nicolae Pescaru a suscitat interesul locuitorilor Mangaliei, care s-au grăbit să comenteze, dar, foarte interesant, şi primarul municipiului, Cristian Radu, a ţinut să facă următoarea remarcă:

„Domnul Pescaru are poveşti pescăreşti”. „Am discutat cu veteranii de război din Mangalia. Cunosc 9 veterani de război. Nici unul nu trăieşte în condiţiile descrise de domnul Pescaru”, a mai spus Cristian Radu, care s-a declarat convins de faptul că întreaga postare a lui Nicolae Pescaru este o invenţie.

Alexandra ANTON, replicaonline.ro, Marti, 19 ianuarie 2016.



Exit mobile version