Site icon Mangalia News

Adela Grozeanu – Gânduri fractale (1)

Adela Grozeanu-Ganduri fractale-

Fractalii sunt forme si modele extraordinare create cu ajutorul ecuatiilor matematice. O definitie intuitivă a fractalului este aceasta: Un fractal este o figură geometrică fragmentată sau frântă, care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin aproximativ) o copie miniaturală a întregului.

Cuvantul “fractal” a fost introdus de matematicianul Benoit Mandelbrot în 1975 si provine din latinescul “fractus”, care inseamna spart sau fracturat.

Fractalii în artă

Peste tot în jurul nostru regăsim fractali. Suntem înconjurați de o adevărată galerie de artă fractală, numită natură. Dunele de nisip, frunza de ferigă, norii de pe cer înainte de furtună, munții și copacii, chiar și inima umană pulsând sânge în artere, toate sunt expresii ale unor fractali. 

Seturi de fractali sunt transpuși grafic pentru a creea imagini spectaculoase sub aspectul formelor și paletei coloristice. Aceste realizări ne fascinează privirea prin noua dimensiune magică obținută cu ajutorul acestei noi arte.    

Măiestria, îndemânarea, imaginația și spiritualitatea unui pictor sunt îmbinate cu creativitatea și expresivitatea unui fotograf. Sub impulsul viziunii lor, computerele se transformă în pensule și acuarele care schițează imagini de o universalitate impresionantă.

Arta fractală este un surprinzător melanj între știință și pictură. Funcțiile matematice transpun artistic imaginația creatorului. Omul își exprimă visele cu ajutorul graficii digitale. Eleganța și rafinamentul unei imagini fractale nu-ți luminează numai ochii, ci îți transcende sensibilitatea.


Vă oferim două poezii din volumul Gânduri fractalesemnate Adela Grozeanu

Eu

Eu sunt
cel de dinaintea mea
și cel ce
va urma.
Prezentul
este
ca și trecutul,
ca și viitorul.
Sâmburele de ghindă,
pădurea,
firul de nisip
și plaja,
picătura de rouă
și oceanul.
Unde pot găsi
începutul fractalului ?

Matematica sufletului

Un gând plus un vis,
o chemare plus o căutare,
o dorință minus o cădere liberă într-un plan
înclinat,
infinit
ce te poartă
spre o altă viață,
spre un alt gând plus un alt vis,
o altă chemare, o altă căutare…
se adună toate și converg către
infinitul
sufletului tău.


Mangalia News, CARMEN MARIS – 24 septembrie 2015.


Exit mobile version