Site icon Mangalia News

TERAPIE PRIN RÂS – iunie 2015

TERAPIE PRIN RÂS – iunie 2015. 

Caricaturi, bancuri, foto-trucaje.


Bulă avea o colegă de birou frumoasă în draci, dar din păcate nedisponibilă. O sorbea din priviri în fiecare zi şi crăpa de necaz că nu-i poate face nimic. 
Într-o zi, ajunge atât de frustrat încât se duce direct la ea şi îi spune deschis: 
– Eşti o femeie superbă şi îmi doresc foarte mult să te am măcar o dată. Uite, dacă mă laşi o singură dată să ţi-o pun, îţi dau 100 de euro. 
Tipa refuză fără să stea pe gânduri. Bulă insistă, explicându-i că totul se va termina repede: 
– Eu stau în spatele tău, arunc banii pe podea, tu te apleci să-i iei şi până i-ai ridicat eu am şi terminat treaba. 
Tipa stă şi se gândeşte o secundă, după care spune că trebuie să se consulte cu prietenul ei şi îl sună. Prietenul ei, când aude despre ce e vorba, îi sticlesc ochii şi-i vine o idee: 
– Cere-i 500 de euro şi ridică rapid banii de jos, aşa nu va avea timp nici măcar să-şi dea pantalonii jos. 
Gagica e de acord şi acceptă propunerea. După vreo jumătate de oră prietenul ei începe să-şi facă griji, nemaiprimind nicio veste şi, la un moment dat, o sună el s-o întrebe ce s-a întâmplat. 
Tipa răspunde gâfâind şi îi spune: 
– Nemernicul! A folosit monede!!!



După multă vreme, Popescu îşi scoate nevasta la restaurant. 
Când îşi lasă hainele, garderobiera zâmbeşte:
– Bună seara, domnule Popescu!
Nevasta îl interoghează imediat:
– De unde te ştie asta!? Tu ai mai fost aici fără mine!
– Nu, dragă, a fost femeie de serviciu la noi la firmă!
Se aşează. Vine chelnerul:
– Bună seara, domnule Popescu, la aperitiv ca de obicei?
Soţia se face vânătă:
– Aha! Te cunoaşte şi ştie şi ce-ţi place!
– Da, sigur, a lucrat la noi la bufet, dar s-au făcut restructurări.
Scena se repetă cu tot personalul din restaurant, inclusiv portarul care le cheamă un taxi. 
În maşină, femeia explodează:
– Tu mă crezi proastă, adică eu nu-mi dau seama că… bla… bla… bla… Şi vorbeşte într-un torent tot drumul, până ce şoferul se întoarce râzând:
– Don’ Popescu, pe cinstea mea, dintre toate femeile dumneavoastră, asta-i cea mai a dracului!


sa tot dai in gropi



Un ardelean în călătorie în Japonia, îşi cumpără nişte ochelari revoluţionari care permit să vezi complet goale persoanele îmbrăcate. Iese în stradă, şi-şi pune ochelarii. Vede pe toată lumea în pielea goală. E în extaz! Îşi scoate ochelarii: îmbrăcate!
Îşi pune ochelarii: dezbrăcate! Incredibil! La întoarcere, în avion, îl apucă nebunia, văzându-le pe toate stewardesele în pielea goală! Ajuns acasă, înainte de a intra, îşi pune ochelarii ca să-şi vadă soţia goală. Deschide uşa şi o vede pe nevastă-să cu cel mai bun prieten al lui, întinşi pe canapea şi complet goi. Îşi scoate ochelarii: tot goi. Îşi pune iar ochelarii: goi! Îşi scoate ochelarii: tot goi! Furios, aruncă ochelarii şi urlă: NO, n-am pic de noroc! Abia mi-am cumpărat ochelarii ăştia şi deja nu mai funcţionează!


Exit mobile version