Site icon Mangalia News

Lansare de carte la Mangalia: ”Roata timpului”, de Dora Alina Romanescu

1-dora_alina_romanescu_lansare_carte
Dora Alina Romanescu ne-a invitat să învârtim ”Roata timpului” duminică, 5 octombrie 2014, ora 16.00, la Clubul Nautic din Mangalia. Am fost prezenți la eveniment alături de zeci de cadre didactice, doamne și domni din comunitatea culturală a Mangaliei.

Am insistat pe faptul că au fost dascăli prezenți, deoarece scriitoarea a dorit să sărbătorească noua apariție editorială chiar de Ziua Internațională a Educației, mai ales că și domnia sa a activat în acest corp de elită al orașului nostru.

Au fost alături de scriitoarea Dora Alina Romanescu (n.red.: pseudonimul doamnei educ. Saveta Georgescu), poeta Emilia Dabu și colegi de partid.

Foarte mult a sprijinit-o consilierul local Dan Moldovan, care a sponsorizat acest volum, oferit în dar dascălilor de ziua lor. Seara s-a încheiat cu muzică bună (prof. Corina Mihalache și ed. Antonina Lăcătuș) și o mică gustare dulce.

M.C., Luni, 6 oct.2014.

Exit mobile version