Site icon Mangalia News

KALLATIDA, un nou volum de studii științifice, va fi lansat joi la Mangalia

Coperta KALLATIDA

Cu prilejul Zilei Marinei Române, Asociația „ProActiv pentru Comunitate” Mangalia, Cercul Militar Mangalia și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Filiala Mangalia organizează joi, 14 august 2014, ora 19.00, la Cercul Militar din Mangalia, lansarea volumului științific ‘KALLATIDA‘, coordonat de: dr. Ion PÂSLARU, dr. Sorin Marcel COLESNIUC și dr. Todor DIMOV. Din Colegiul de redacție mai fac parte: dr. Mihai IONESCU, dr. Liubov GERASKOVA, prof.univ.dr. Petre ROMAN, prof.univ.dr.  Evghenii IAROVOI, prof.univ.dr.  Serghei VNUKOV și prof.univ.dr. Gennadij TOŠČEV.

Volumul reunește studiile științifice ale unor renumiți cercetători din: Bulgaria, Macedonia, Polonia, Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și România. Marea majoritate a studiilor științifice se referă la istoria cetății Callatis și a teritoriului ei în perioada antică. Articolele sunt scrise într-una dintre limbile: română, engleză, bulgară sau rusă și au rezumate în toate cele patru limbi menționate. Lucrarea conține 370 de pagini format A4, multe dintre ele fiind planșe color.

Cartea a apărut cu susținerea financiară a: Asociației „ProActiv pentru Comunitate Mangalia” – președinte Nicoleta GRIGUȚĂ, Asociației Rezerviștilor Militari din Șabla (Bulgaria) – vicepreședinte Iordanka STOEVA, Primăriei Durankulak (Bulgaria) – primar Ziumbiul MEDAROV și a unor oameni de afaceri bulgari.

Este a cincea carte pe care o public din august anul trecut și până în prezent. Prima a fost „Istoria singurului papirus descoperit în România”; a doua – „Revoluția din decembrie 1989. Valoarea libertății”, a cărei apariție am coordonat-o împreună cu drd. Ovidiu Mihalache; a treia – „Cultura Zau” – reprezintă teza mea de doctorat; a patra – „Studii de preistorie. Zona Pontică”, am coordonat-o împreună cu dr. Gabriel Talmațchi (de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța) și dr. Todor Dimov (de la Muzeul de Istorie din Dobrici, Bulgaria), iar cea pe care o lansăm joi, 14 august 2014, ‘KALLATIDA’, este a cincea carte. Aceasta însumează 26 de studii științifice, ce aparțin unor specialiști în istorie veche și arheologie din șapte țări din Europa și Asia. Volumul „KALLATIDA” l-am coordonat împreună cu dr. Ion Pâslaru și dr. Todor Dimov.  

Cercetător științific, dr. Sorin Marcel COLESNIUC.

Exit mobile version