Site icon Mangalia News

COMUNICAT IMPORTANT de la CNADNR privind circulația pe PODUL AGIGEA

Comunicat
07.06.2014

Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în perioada imediat următoare (astăzi, Sâmbătă, 7 iunie, Duminică, 8 iunie și Luni, 9 iunie 2014), pe Podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988, nu vor fi executate lucrări care să necesite închiderea totală a podului. 

Astfel, circulaţia rutieră va fi deschisă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată ≤ 5 tone.

Precizăm că se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la
Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro.

CNADNR SA.

Exit mobile version