Site icon Mangalia News

Proiectul “Mangalia – produs turistic integrat”, la final

Proiectul “Mangalia – produs turistic integrat”, la final

Primaria municipiului Mangalia a implementat proiectul „Mangalia – produs turistic integrat”, scopul principal fiind acela de promovare a potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare pentru cresterea atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica.

Proiectul a fost derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013 si a avut ca obiectiv general cresterea gradului de atractivitate a municipiului Mangalia ca loc de petrecere a vacantelor, atat de turistii romani, cat si de catre strainii care aleg ca destinatie turistica tara noastra.

Potrivit documentelor care stau la baza implementarii acestui proiect, s-au realizat activitati in scop de promovare a produsului turistic, creandu-se un portal de informatii din turism, dar si numeroase ghiduri turistice, 5.000 de harti turistice care au ca subiect turismul, alternativele de petrecere a timpului liber in partea de sudul a litoralului romanesc, precum si 10.000 de pliante de promovare a acelorasi destinatii de vacanta. De asemenea, au fost realizate 4.000 de D.V.D.-uri, 8.000 de mape, 15 panouri luminoase de prezentare a statiunilor din sud, 25 de bannere, 8.000 de carti postale, 1.500 de postere, un spot TV si o serie de materiale promotionale, respectiv pixuri, brelocuri, sepci, agende.

In ceea ce priveste valoarea acestui proiect, aceasta se ridica la suma de 513.424,00 lei, din care contributia F.E.D.R. a fost de 503.155,52 lei, iar contributia administratiei Mangalia a fost de 10.268,48 lei.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 12 luni.

Sambata, 24 Martie 2012, Observator.

Exit mobile version