“De mulți ani, de când mă știu eu în Mangalia, duminca e târgul. Se știe unde se ține, în zona aceea insalubră, așa-zisa zonă industrială a Mangaliei. Tot orașul trece pe acolo. Lăsând la o parte produsele, modalitatea de desfacere a mărfurilor, toată lumea se face că nu vede munții de gunoaie și moloz, de bălegar, hoituri și sticlă spartă.
Toți primarii au promis că vor reabilita zona și vor construi o zonă de desfacere decentă, nu modernă, că apoi intervin prețurile mari pentru chirii și implicit intermediarii.
Duminică, erau în târg pretendenții la scaunul de primar și foști primari. D-l Mihai Sorin era în trecere….electorală. E prima dată de când știu eu târgul acesta când trece pe acolo. Consilierul nu l-a instruit însă, că la ora 10.00, e târziu pentru târguit. Nu cred că a cumpărat ceva, că preocuparea majoră era să…..fie văzut. Discuta afectat cu cetățenii impresionați de plimbarea …domnească. Doamna lui, cuminte, în dreapta, nu a aruncat nicio privire comercianților de duminică. Era preocupată să-și susțină soțul și răbda cu stoicism amestecul cu mulțimea. Nu știu dacă dezgustul care i se citea pe față era din cauza condițiilor în care de produce actul de vânzare-cumpărare în târgul duminical sau a mizeriei prin care a fost nevoită să înoate ca să ajungă acolo.
Și dacă nu știu, domnii primari, foști și viitori, ar trebui să afle că acesta e mai mult decât o tradiție. E un loc de întâlnire. E locul în care cu siguranță te vei revedea cu toți cei de care ai nevoie: zugravul căruia i-ai rătăcit numărul de telefon, instalatorul despre care nu știai că s-a întors în țară, vecina care a venit cu vești de la cunoscuții din Italia, croitoreasa care a ieșit din spital, fosta colegă de serviciu ce s-a pensionat acum câțiva ani. Și pe lângă toate aceste întâlniri binefăcătoare, afli care-i prețul mielului anul acesta, iei și un spanac, că doar e post, o ridiche, ceapă, ceai, sau bunătățuri maramureșene.
E un loc important pentru mangalioți târgul duminical și de suflet. Și până la o faleză cu un zid controversat sau un parc ce-ncepe să răsară și un site arheologic ce va mai fi în conservare încă 2.000 de ani, probabil, merităm un târg curat, decent. Iar la treaba asta nu vă trebuie nici fonduri europene, nici controverse politice. Vă trebuie puțin spirit gospodăresc și multă dorință”.
Comentariu la articolul “Sorin Mihai solicită stoparea lucrărilor la zidul de pe Aleea Teilor“. (foto: tvlitoral).
Pe această temă, vizionati şi: Mangalia şi nevoia de obor
Publicitate
https://www.mangalianews.ro/
Duminica trecută am fost în târg (obor, cum îi spunem). Cine m-a remarcat probabil mă cunoaște de puțin timp și din auzite. De aceea, țin să fac unele precizări:
1. Am fost de multe ori să îmi fac de acolo cumpărăturile. Nu în fiecare duminică, dar adesea. Este mai ieftin și consider că mai sănătos decât toate chimicalele din hipermarketuri, chiar dacă deocamdată desfacerea produselor se face pe marginea drumului, fără spații amenajate, așa cum au promis ultimii trei primari.
2. Am fost acolo de la ora 8.30. Așa este, dacă vii prea târziu, nu apuci să iei mai nimic. Dar am stat mai mult, pentru că am fost cu niște prieteni. Venim cu mașina împreună și ne este mai ușor așa. Ne-am întâlnit cu mulți alți cunoscuți. A început, inevitabil, și discuția despre politică. Prietenii mă ajută să mă fac cunoscut. De aceea sunt prieteni (nu consilieri). M-au prezentat cunoștințelor pe care le-am întâlnit. Am vorbit cu cei care erau interesați să vadă ce îmi propun. Căci, așa este, târgul este și un loc de întâlnire.
3. Autorul comentariului nu mă cunoaște, așa cum nu îmi cunoaște nici soția. Doamna despre care vorbește este prietena noastră, soția presupusului „consilier”. Soția mea muncește toată duminica. Așa îi este serviciul. De aceea cumpărăturile cad în sarcina mea.
4. M-am întâlnit acolo și cu Zanfir Iorguș și Vasile Iorga, dar și cu Ilie Marius și Claudiu Stamate. I-am salutat și pe unii, și pe alții, am vorbit cu ei. Căci, așa este, târgul este și un loc de întâlnire. Neprogramată. Dar inevitabilă.
Voi merge și azi în obor. Chiar dacă unde parcăm mașinile tronează gunoaiele, chiar dacă de 15 ani tot ni se promite că vom avea spații salubre și condiții decente pentru desfacerea mărfii. Acel loc, în care parcăm, poate fi transformat, cu un minim efort, în piață. O coasă și adunarea gunoiului rezolvă primul pas. Apoi, până duminica viitoare, te apuci și de construirea tarabelor. Ușor, ușor. Totul este să începi.
Avem producători din Mangalia care așteaptă să fie sprijiniți. Am putea să atragem mai mulți producători limitrofi, dar nu s-a făcut nimic. Am văzut că în programul electoral al primarului apare la capitolul „se va face” și oborul. Rămâne un mister de ce nu l-a făcut în patru ani. Am uitat să îi întreb și pe cei menționați mai sus de ce nu s-au demarat de 12 ani lucrările. Îmi notez pe lista de cumpărături, să nu mai uit.