DUREREA ÎN CUR A AUTORITĂȚILOR,
DE LA NEPĂSAREA LOCUITORILOR SE TRAGE

0
1435

AURIS LUCA: Pe plajele din Constanța nu am mai ajuns de când eram mică și mă ducea mama la Modern. Uram plaja aceea. Prea multe trepte de coborât. Iar la urcare, îi propuneam de fiecare dată să nu ne mai întoarcem. Era un calvar pentru mine. Un infinit de trepte. Azi însă,  mi-am dat seama că scările acelea din anii ’80 reprezentau civilizație.

Am crezut că vizitez Forul Roman, dar era accesul către plajă

Am fost azi la plaja 3 Papuci. Când am început să cobor, mi-am imaginat că am ajuns la Forul Roman. Era bine să fi fost așa. Am coborât pe câteva bucăți de beton care aduceau vag cu niște scări din vremuri demult apuse. A urmat un drum șerpuit de pământ, tapetat pe stânga și pe dreapta cu boscheți, mărăcini și iarbă cât mine de înaltă. Era în pantă, nu a fost prea greu să-l cobor. Mai mult se chinuiau și gâfâiau cei care se întorceau de la plajă și mi-am dat seama că voi trece prin același calvar. Toți înjurau printre dinți, nimeni n-a făcut vreo petiție la primarie pentru construirea unui drum de acces.

Nu e nevoie de ceva sofisticat, dl primar. Nu cerem nici gondolă, nici scări rulante, doar niște trepte, să nu ne mai simțim la țară pe drumurile de pământ. Adăugați puțină bunăvoință, ceva interes pentru această problemă care trebuie rezolvată de cineva și niște bani, nu foarte mulți. Zău că nu-i greu.

Constanța e o Cenuşăreasă

Niciun primar nu a fost interesat de schimbarea la față a Constanței. Săraca fată bogată a fost ignorată constant. Nu tu zestre, straie noi sau farduri. A fost lăsată ca o fată săracă și orfană de la țară, la care nici pețitorii nu se uită.
Mamaia, în schimb, e precum surorile Cenuşăresei. Are pasarele, fântâni arteziene, drumuri asfaltate, carnavaluri, gondole, spectacole și festivaluri. Nu-i deranjant că primăria pompează bani în stațiune. E absolut normal ca turiștii să aibă condiții cât de cât civilizate. Problema este că nimănui nu-i pasă de Constanța. De problemele ei și ale locuitorilor. Sunt multe, desigur, dar pentru că e vară și am ajuns și eu la 3 Papuci, am mai descoperit una. Căile de acces către plajă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mulți spun multumesc pentru că mai avem plajă. Noroc cu finanțările de la Uniunea Europeană, că a fost reabilitată și mai vedem și noi nisipul. În unele zone mai era loc doar de două-trei rânduri de șezlonguri. Acum e lată, generoasă și frumoasă plaja, dar accesul îți amintește de drumețiile pe cărările montane.

Să vă spun cum a fost la întoarcere? Câte picioare mi-am băgat și câte frigidere am umplut? Nu zic. Și știți de ce? Pentru că, parțial, e vina noastră. Dacă pe aleşi îi doare în cur e de înțeles. De-aia se află acolo. Dar noi, noi ce-am făcut să ne fie mai bine? În câte audiențe am fost la primar să îi expunem problemele? Câte petiții am inițiat?  Câte proteste am organizat? Ah, niciunul? Atunci trebuie să învățăm ce-i ăla simț civic, să ne cunoaștem drepturile și să începem să ni le cerem. Altfel, vom vorbi despre aceleași probleme și peste 20 de ani.

Ah, uitasem, dl primar. Pe drumul acesta merg constănțenii cu bebeluși și copii mici și nu le e deloc ușor. Iar persoanele cu dizabilități nu au avut niciodată șansa de a merge la plajă în oraș. Ce ziceți, ne mobilizăm puțin?

Sursa: aurisluca.ro/durerea-in-cur-a-autoritatilor-de-la-nepasarea-locuitorilor-se-trage


Mangalia News, 17.07.2017.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply