În sudul litoralului, au început pregătirile pentru sezonul estival 2013

0
330

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut recent o întâlnire cu consilierii locali, responsabilii municipalităţii şi o serie de agenţi economici din staţiuni pentru a discuta despre pregătirea sezonului estival 2013. “Aşa cum omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie, trebuie şi noi să ne pregătim de pe acum pentru ca anul viitor să întâmpinăm turiştii cum se cuvine şi să avem ce să le oferim pentru a-i atrage în sudul litoralului”, a declarat Cristian Radu.

În cadrul discuţiilor, s-a convenit să se formeze câte o comisie de specialitate pe fiecare staţiune, alcătuită din consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei şi agenţi economici. “Aceste comisii au rolul de a găsi cele mai bune soluţii de dezvoltare a staţiunilor. Mă refer la aspect, curăţenie, clădiri, sistemul de taxe şi tot ceea ce implică un concept unitar de dezvoltare turistică”, a completat primarul Mangaliei.

El a subliniat că va face demersuri la Guvern pentru deblocarea fondurilor destinate reabilitării tramei stradale în staţiuni. “De asemenea, dorim să punem accent pe tursimul balnear şi crearea de evenimente specifice pentru lărgirea capetelor de sezon”, a completat edilul. Anul viitor, turiştii vor fi aşteptaţi în sudul litoralului încă din perioada Sărbătorilor Pascale, cu oferte dedicate special acestui eveniment.

“Pentru a veni în întâmpinarea turiştilor, vom înfiinţa un Oficiu Local de Turism şi un Punct de informare turistică. Vom exploata în sens pozitiv şi constructiv punctele de atracţie turistică, precum Herghelia, siturile arheologice şi Pădurea Comorova”, a mai spus Cristian Radu.

În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre sistemul de autorizare a comercianţilor, supravegherea video permanentă a staţiunilor pentru reducerea fenomenului infracţional şi crearea unui transport funcţional pe durata sezonului estival.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

04.10.2012                                                           Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply