La Muzeul Callatis, au reînceput lecţiile deschise (galerie foto)

0
451

COMUNICAT DE PRESA

 Odată cu începutul noului an școlar, Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia, cu sprijinul Primăriei Mangalia, a reînceput seria de lecții de istorie pentru elevii instituțiilor de învățământ din Mangalia. Prima lecție deschisă, intitulată Izvoarele istorice, a fost organizată vineri, 21 septembrie 2012, începând cu ora 12.30. Au participat elevii clasei a IV-a B, de la Școala gimnazială Gala Galaction din Mangalia, însoțiți de înv. Adriana Dobre.

“Pentru că numărul orelor de istorie, din programa școlară, s-a redus în ultimii ani la o singură oră pe săptămână, ne-am propus să organizăm cât mai multe lecții de istorie la muzeu. Scopul nostru este de a veni în întâmpinarea elevilor cu informații suplimentare, în special în ceea ce privește istoria locală.

Deja am vorbit cu vechii noștri colaboratori, profesori și învățători, care au fost mulțumiți de proiectele la care am lucrat împreună, în ultimii ani. Atât ei, cât și noi, dorim să colaborăm în continuare, pentru organizarea de noi activități cultural-științifice. De asemenea, am vorbit și cu alți profesori, printre care d-na Corina Mihalache, director la Grupul școlar Ion Bănescu din Mangalia. Împreună am hotărât să demarăm cât mai multe proiecte, prin care să-i determinăm pe elevi să fie interesați de istoria locală.

Printre proiectele discutate, ne-am propus să organizăm câteva excursii la muzeele din Constanța și la monumentele istorice din Dobrogea, printre acestea fiind cetățile: Histria, Adamclisi, Capidava și Enisala. Pentru asigurarea transportului am vorbit deja cu dl primar Cristian Radu, care ne-a asigurat că va pune la dispoziție un microbuz sau un autocar, în funcție de numărul de elevi care vor merge în excursii.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În ce privește lecția deschisă de astăzi, împreună cu muzeograf Liliana Bădin le-am vorbit elevilor despre izvoarele istorice scrise și nescrise, cu ajutorul cărora specialiștii în arheologie descoperă informații, le compară și scriu istoria. Important este că elevii au văzut aceste izvoare în muzeu și le-au reținut mult mai ușor decât dacă li s-ar fi povestit despre ele la școală.

Printre izvoarele nescrise din muzeul nostru, elevii au putut vedea: fragmente arhitectonice (coloane, capiteluri, arhitrave, frize, cornișe etc), amfore, opaițe, diferite vase ceramice și din sticlă, statuete, tuburi de apeduct, podoabe și altele. Izvoarele scrise din Muzeul Callatis sunt inscripțiile și monedele, iar, alături de acestea, noi mai deținem și singurul papirus descoperit în România, datat în secolul IV a.Chr.”, a declarat cercetător științific dr. Sorin Marcel COLESNIUC, directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia.

MangaliaNews.ro, Vineri, 21.09.2012.     

  


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply