Tusac, lăsat din braţe de PSD: PNL va avea candidat pe Colegiul 5

0
366
Şi-au împărţit colegiile.
 
Tusac, lăsat din braţe de PSD: PNL va avea candidat pe Colegiul 5

Week-endul petrecut de liderii USL în Deltă, la Murighiol, a conturat stategia alianţelor PSD-UNPR şi PNL-PC la parlamentare. Se merge pe ideea câştigării unui număr maxim de posturi de parlamentari, iar de aici au apărut şi primele informaţii privind schimbarea unor colegii în cazul unor parlamentari precum Crin Antonescu, co-preşedinte al USL. Pentru sporirea şanselor de accedere în Parlament, Antonescu va candida pe un alt colegiu, acolo unde primarul nu îi este ostil. de o manieră asemănătoare se va proceda şi în privinţa Colegiului 5 din Constanţa.

Potrivit preşedintelui PNL Constanţa, deputatul George Dragomir, ACD (PNL şi PC) au repartizate, conform negocierilor, 5 colegii, iar restul, în număr de 9, revin alianţei PSD-UNPR. Actualii parlamentari PNL vor candida pe colegiile pe care le reprezintă şi în momentul de faţă: ne referim la deputatul George Dragomir (Colegiul 1), deputatul Mihai Lupu (colegiul 2) şi senatorul Puiu Haşotti (Colegiul 1 Senat). La fel, din partea PC, şi senatorul Mircea Banias candidează tot pentru Colegiul 4 Senat.

Candidez pentru încă un mandat, a confirmat Mircea Banias. Supriza, pentru ACD, o reprezintă al cincilea colegiu, unde urmează să candideze un liberal, şi nu un social-democrat, aşa cum şi-ar fi dorit, iniţial, fostul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac. Este vorba, desigur, despre Colegiul 5, cel câştigat în 2008 de pedelistul Zanfir Iorguş. Având în vedere că zona Colegiului 5 Camera Deputaţilor cuprinde localităţi cu primari PNL, negocierile au condus la ideea că un liberal ar avea mai mari şanse de câştig decât un pesedist.

Acest lucru contravine însă cu încrederea pe care o afişa, lunile trecute, fostul primar PSD al Mangaliei, Claudiu Tusac. El spera să fie candidatul partidului pe colegiul 5, dar, din câte se vede, partidul n-a mai ţinut cont de el. Momentan, preşedintele PNL Constanţa, George Dragomir, susţine că nu a fost stabilită şi persoana care va candida. Sunt aşteptate propunerile la partid: Până în momentul de faţă, şi-a exprimat intenţia de a candida doar domnul Dan Antonoae, a precizat deputatul. El a adăugat că speră ca USL să le câştige toate cele 14 colegii de la nivelul judeţului Constanţa.

UNPR ar putea primi de la PSD un colegiu considerat neeligibil

În privinţa alianţei PSD-UNPR, este de aşteptat ca social-democraţii să cedeze un singur colegiu către uneperişti, dar şi acela considerat neeligibil. În rest, modificări nu se produc decât în cazul colegiului pe care actualul deputat Antonella Marinescu (Colegiul 10) a anunţat că nu mai candidează, respectv pe colegiul lui Matei Brătianu (Colegiul 7).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vom reveni.

Alexandra ANTON, Replica, 18 sept.2012.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply