Am crezut că schimbăm România dacă facem softuri și aplicații și ne-au zis că suntem naivi. Apoi am învățat să spunem NU

0
287

Un articol de Valentin Maior, în Republica.ro.

Suntem pe finalul unui an care se va încheia, sper eu, într-un ton optimist pentru fiecare dintre noi.

Bineînțeles, România mai are de trecut un hop mare odată cu alegerile parlamentare, care în momentul de față creează foarte mare agitație.

Ce e însă interesant de observat este un val de implicare și reacție la tot ce se aruncă acum dinspre media, cel puțin în mediul din care fac parte.

Au apărut partide noi, au apărut inițiative civice noi, ong-uri care militează pentru schimbare și care vin cu soluții practice.

Personal sunt implicat într-o inițiativă în sectorul IT, a cărei viziune a fost foarte bine primită, Romanian IT – un ecosistem global pentru IT-ul românesc, și alături de alte inițiative cu scop civic, căutăm să aducem și să dăm noi perspective despre ceea ce înseamnă o națiune implicată.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Suntem probabil judecați uneori ca fiind naivi, crezând că o țară se schimbă făcând aplicații și softuri sau coagulând comunități în diaspora, dar nu se știe niciodată ce poate produce o abordare diferită.

Cum se spune:

„Becul nu a fost inventat făcând îmbunătățiri continue lumânărilor”.

(”The electric light did not come from the continuous improvement of candles”) – Oren Harari.

Păstrând acest context al abordării neconvenționale și în contextul sfârșitului de an când pregătim să facem lista de acțiune pentru anul următor, mă gândeam ca pentru 2017 această listă să fie construită diferit.

Dacă până acum am pus în ea ce lucruri vrem să facem, ce ne propunem, și ulterior să bifăm sau nu respectivele puncte, pentru anul care vine sugerez un nou mod de abordare. Bazat oarecum și din scepticismul foarte des întâlnit și lipsa de acțiune sau de motivație.

Transformăm Ce îmi propun să fac în 2017, în Ce îmi propun să NU fac în 2017

Câteva sugestii pe care bineînțeles sunteți bineveniți să le folosiți sau să le adaptați:

1. Să NU mai cred că nu se poate face nimic în țara asta

2. Să NU mai aleg să stau nepăsător

3. Să NU mai descurajez inițiativele celor din jur, oricât de neînsemnate ar părea

4. Să NU mai fug de responsabilități

5. Să NU mai dau vina pe cei din jur și pe stat pentru tot ce mi se întâmplă

6. Să NU mai trec cu vederea acte de corupție

7. Să NU mai fac compromisuri nesănătoase în viața personală și profesională

8. Să NU mai cred că dacă eșuez va fi sfârșitul lumii, așa încât să nici nu încep

9. Să NU mai plec urechea la vorbele celor care aleg doar să arunce cu noroi

10. Să NU îmi fie frică să visez și să lupt pentru visele mele

11. …

Vă invităm să citiți articolul integral AICI. 03.12.2016.


 


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply