Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” din Mangalia, în straie de sărbătoare

0
1163

Marți, 29.11.2016, Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” Mangalia a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia prăznuirii patronului său.

Pe parcursul întregii zile, elevii susținuți de părinți și coordonați de doamnele învățătoare și de profesori au desfășurat diverse activități, precum: marcarea zilei naționale cu cântece patriotice, jocuri, ateliere de creație și gastronomice, concursuri diverse, competiții sportive și programe artistice, dar și programe transdisciplinare (religie, istorie, limba română și geografie) cu tematica zilei: “Pe urmele Sfântului Andrei”.

ziuascoliisfandrei_mangalia4

În memoria cadrelor didactice ale școlii trecute la Domnul a fost ținut un moment de reculegere, iar P.C. Pr. Cârlan Sorin a săvârșit slujba Te Deum-ului.

Cel mai emoționant moment l-a constituit întâlnirea cu fostele cadre didactice, care au răspuns în număr mare invitației noatre. Amintirile comune, crâmpeiele de viață școlară din ultimii 20-30 de ani, au fost surprinse cu nostalgie și entuziasm de doamna profesor Angela Soare, cândva elevă și comandant de unitate a Școlii Nr. 2 Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Toate cadrele didactice pensionare au primit o diplomă de onoare, ca umilă recunoaștere a muncii depuse și a generațiilor de elevi șlefuiți de-a lungul anilor.

Autoritățile locale au fost reprezentate de domnul primar Radu Cristian, care și-a reiterat sprijinul prin confirmarea începerii lucrărilor la viitoarea sală de sport și doamna Ana Toma, consiliera acestuia.

Din partea grădinițelor din oraș au fost prezente doamna Ivașcu Gela, director al Grădiniței P.P. Nr. 3 Mangalia, care a punctat importanța continuării efortului educatorului prin munca învățătorului și al profesorului adevărați șlefuitori de suflete, precum și doamna director al Grădiniței P. P. Nr. 7 Mangalia, Sica Răcaru care a remarcat spornica colaborare dintre cele două unități de învățământ.

ziuascoliisfandrei_mangalia1

Tot cu această ocazie s-a desfășurat concursul de cultură generală “O mare de cunoștințe” (tema fiind Mangalia), la care au participat elevi de gimnaziu din patru unități școlare: Școala Gimnazială Nr. 1 Mangalia, Scoala Gimnazială “Ion Creangă” Albești, Liceul Teoretic Callatis Mangalia și Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” Mangalia.

ziuascoliisfandrei_mangalia2

Cadrele didactice ale Școlii “Sfântul Andrei” mulțumesc elevilor implicați, partenerilor educaționali (școlile menționate, dar și Școala Gimnazială Nr. 3 Mangalia, Grădinița P.P. Nr. 3 Pescăruș, Grădinița P.P.Nr. 7 Mangalia), precum și părinților pentru reușita unei zile care va rămâne memorabiă pentru istoria acestei unități de cultură.

ziuascoliisfandrei_mangalia5

ziuascoliisfandrei_mangalia6

Comunicat primit din partea Școlii “Sfântul Andrei” Mangalia.


 


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply