1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

0
2614

la-multi-ani-romania

 Ziua de 1 Decembrie 1918 reprezintă una dintre cele mai importante zile din istoria românilor, poate chiar cea mai importantă: este ziua în care, la Alba Iulia, în urmă cu 98 de ani, se împlinea visul de veacuri al românilor, acela de a trăi într-un stat național, suveran, independent și unitar.

album-unirea-1918-fotografii-samoila-marza-academia-romana-lm_005-1024x680

În prezent, la 1 Decembrie sărbătorim Ziua Națională a României, însă, de-a lungul timpului, Ziua Națională a României s-a sărbătorit la date diferite. Astfel, din anul 1867 și până în anul 1947, s-a sărbătorit la 10 mai, această zi reprezentând data la care, în anul 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitorul României.

album-unirea-1918-fotografii-samoila-marza-academia-romana-lm_007-1024x680

În perioada 1948 – 1989, Ziua Națională a României s-a sărbătorit la 23 august, această dată fiind legată de 23 august 1944, zi în care țara noastră a întors armele împotriva Germaniei naziste. Începând cu anul 1990, Ziua Națională a României se sărbătorește la 1 Decembrie, amintind de anul 1918, când, la 1 Decembrie, se desăvârșea unitatea națională a românilor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Unirea românilor s-a realizat însă în mai multe etape: prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când cele două Principate Române, Moldova și Țara Românească, s-au unit sub conducerea colonelului Alexandru Ioan Cuza. Deși domnia sa a fost de scurtă durată, de doar șapte ani, în acea perioadă s-au pus bazele statului modern român.

În anii 1877-1878, s-a desfășurat războiul dintre Imperiul țarist și Imperiul otoman, pentru controlul strâmtorilor Bosfor și Darnanele. România a intrat în acest război de partea Rusiei, pentru a-și cuceri, pe câmpul de luptă, independența declarată, în Parlamentul României, în ziua de 9 mai 1877. La sfârșitul războiului, în urma Congresului de pace de la Berlin, din iulie 1878, României i-a fost recunoscută independența de către Marile Puteri Europene. În schimbul sudului Basarabiei, care i-a fost luat cu forța de către Rusia, România a primit Dobrogea cu Delta Dunării și Insula Șerpilor. Aceasta era cea de-a doua etapă în procesul unirii românilor.SORIN MARCEL COLESNIUC-

În ziua de 28 iulie 1914, între Puterile Centrale și Antanta a izbucnit Primul Război Mondial. România și-a declarat neutralitatea, însă, după doi ani, a intrat în război de partea Antantei, cu scopul declarat de a-și elibera teritoriile locuite de români de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.

UNIREA BASARABIEI

Mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia s-a intensificat în urma Revoluţiei ruse din februarie 1917 şi a căderii ţarismului. La Chişinău s-a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc, în programul căruia se sublinia necesitatea unei autonomii largi a Basarabiei, a dobândirii drepturilor cetăţeneşti şi a drepturilor naţionale pentru românii din Basarabia şi de dincolo de Nistru.

În toamna anului 1917, anarhia a cuprins tot mai mult Basarabia. Vechile autorităţi s-au dovedit neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. Iniţiativa a fost preluată de militari, care au convocat Congresul Soldaţilor Moldoveni, la care au participat 800 de delegaţi, reprezentănd aproximativ 200.000 de ostaşi de pe toate fronturile. Pentru administrarea Basarabiei autonome, Congresul a constituit Sfatul Ţării, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice, asociaţiilor profesionale şi culturale.

În ziua de 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat, cu unanimitate de voturi, independenţa. În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Tot mai multe organizaţii, comitete, adunări şi delegaţii se pronunţau în acest sens.

În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, care a adoptat Hotărârea de unire. Iată cum începe textul Rezoluţiei de unire:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.

Hotărârea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni, conştienţi că, în vremuri grele, se realiza un pas important în înfăptuirea României întregite. Unirea Basarabiei cu ţara a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi încă sub stăpânire străină.

UNIREA BUCOVINEI

Datorită repetatelor lupte desfăşurate pe teritoriul său, a ocupaţiei ruseşti din unele zone şi a numeroaselor încorporări, Bucovina a avut multe de îndurat în timpul Primului Război Mondial. Liderii mişcării naţionale a românilor din Bucovina au organizat o importantă adunare naţională la Cernăuţi, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, primari din localităţile provinciei şi numeroşi reprezentanţi ai populaţiei româneşti. După discuţii animate a fost adoptată o Moţiune prin care se hotăra „unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent”.

album-unirea-1918-fotografii-samoila-marza-academia-romana-lm_008-1024x680

În ziua de 28 noiembrie 1918, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Preşedintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moţiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declaraţie de unire. În Moţiune este subliniat caracterul românesc al Bucovinei şi asuprirea naţională din cei 144 de ani de stăpânire străină. Membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât:

„Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

S-a înfăptuit, astfel, al doilea moment din istoria unirii românilor.

UNIREA TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI

Mişcarea naţională din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş s-a intensificat în toamna anului 1918. În lunile septembrie şi octombrie s-au pus bazele colaborării între Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat din Transilvania și Banat, în vederea constituirii unui Consiliu Naţional Român.

În octombrie 1918, la Budapesta, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop, s-a constituit Consiliul Naţional Român Central (sau Marele Sfat Naţional Român), compus din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase reprezentanți ai Partidului Social Democrat. La începutul lunii noiembrie, Consiliul şi-a mutat sediul la Arad.

La 20 noiembrie 1918, Marele Sfat Naţional a lansat Convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, pentru ziua de duminică /1 decembrie.

Desemnarea delegaţilor la Adunare s-a făcut pe principii democratice, în adunări deschise, fiind aleşi: ţărani, învăţători, preoţi, avocaţi, studenţi, ofiţeri, soldaţi, muncitori, meseriaşi etc, reprezentând toate categoriile sociale, organizaţiile politice şi militare, societăţile şi instituţiile bisericeşti, culturale şi profesionale.

album-unirea-1918-fotografii-samoila-marza-academia-romana-lm_012-1024x680

La Alba Iulia au sosit 1228 de delegaţi/deputaţi, de drept sau aleşi. Din toate ţinuturile transilvănene, bănăţene, maramureşene şi ungurene au venit peste 100.000 de români.

În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, în Sala Cazinoului, numită de atunci Sala Unirii, s-au întrunit delegaţii oficiali, precum şi alte persoane, între care şi reprezentanţi ai Basarabiei şi Bucovinei. Preşedintele CNRC, Ştefan Cicio-Pop, a rostit cuvântul de deschidere. Discursul solemn a fost prezentat de Vasile Goldiş, care a făcut o incursiune în istoria românilor din teritoriile aflate sub stăpânire străină. V. Goldiş a prezentat Rezoluţia de unire, în care, la punctul I, se prevedea:

„Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.

După cuvântările susţinute de Iuliu Maniu şi Iosif Jumanca, Gheorghe Pop de Băseşti a supus spre aprobare Rezoluţia de unire, care a fost adoptată în unanimitate.

În cadrul Conferinţei de pace de la Paris, care şi-a deschis lucrările la 18 ianuarie 1919, diplomaţia română s-a angajat într-o amplă acţiune care avea în vedere recunoaşterea internaţională a Marii Uniri.

Hotărârile adoptate la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia au exprimat poziţia naţiunii în acele vremuri. Consemnând Unirea, ele au prezentat şi sensul dezvoltării democratice a societăţii, prevăzându-se explicit sau implicit: reforma agrară, votul universal, egalitatea tuturor cetăţenilor indiferent de etnie, limbă, religie etc.

Marea Unire a condus la creşteri însemnate: de la aproximativ 137.000 kmp, suprafaţa ţării a sporit la 295.000 kmp, iar populaţia s-a mărit de peste două ori, ajungând în 1920 la 15.540.000 locuitori.

În concluzie, România întregită s-a înfăptuit pe cale democratică, prin adunări cu caracter plebiscitar. Marea Unire a însemnat un eveniment de o importanţă capitală pentru destinele naţiunii, marcând sfârşitul unei etape şi intrarea societăţii româneşti într-o nouă perioadă a evoluţiei sale istorice.

LA MULȚI ANI, ROMÂNI! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Cercetător științific, doctor în Istorie, Sorin Marcel COLESNIUC.


Mangalia News, Joi, 1 Decembrie 2016. Republicare: 1 Decembrie 2017.


 


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply