Activitate cultural-științifică dedicată Zilei Naționale a României, la Muzeul „Callatis” [FOTO]

0
1139

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis1

La sediul Muzeului „Callatis”, din cadrul Complexului Cultural cu același nume din Mangalia, a fost organizat luni, 28 noiembrie 2016, începând cu ora 12.00, o activitate cultural-științifică dedicată Zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României.

Activitatea a fost organizată în colaborare cu: Cercul Pedagogic Mangalia pentru disciplina istorie – responsabil dr. Mihai Ionescu, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia – director prof. Corina Mihalache și Colegiul Economic Mangalia – director prof. Simona Ciobănel.

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis2

Evenimentul a fost deschis de cercet. șt. dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Secției Muzeul „Callatis” din cadrul Complexului Cultural din Mangalia, care a vorbit despre importanța zilei de 1 Decembrie 1918 în istoria României. Cu acest prilej, a prezentat o scurtă istorie a unirilor românilor: 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza; 14 noiembrie 1878 – Unirea Dobrogei cu România; 27 martie 1918 – unirea Basarabiei cu România; 28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România și 1 Decembrie 1918 – Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, zi în care, la Alba Iulia, s-a împlinit visul de veacuri al românilor, acela de a trăi într-un stat național, suveran, independent și unitar.

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis3

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În continuare, muzeograf Liliana Bădin a prezentat personalitățile anului 1918, care au contribuit la realizarea Marii Uniri a românilor, printre acestea fiind: regele Ferdinand I, Ion I.C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și episcopul Iuliu Hossu. De asemenea, a amintit de fotograful Samoilă Mârza, cel care a realizat singurele fotografii de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis5

Dr. Mihai Ionescu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Mangalia, a vorbit în calitate de coordonator al Cercului Pedagogic Mangalia pentru disciplina Istorie, spunându-le elevilor, printre altele, că participarea lor la activitatea organizată la Muzeul „Callatis” dovedește faptul că sunt patrioți și că își iubesc țara.

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis6

Elevii instituțiilor de învățământ din localitate au fost însoțiți de: prof. documentarist Ibolya Negoiță – Colegiul Economic Mangalia și prof. Melania Chelaru – Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia. De asemenea, alături de dr. Mihai Ionescu au mai fost prezenți și alți profesori ai Cercului Pedagogic Mangalia pentru disciplina istorie.

La final, toți participanții la activitate au dansat Hora Unirii.

ziuanationalaaromanieimuzeucallatis4 ziuanationalaaromanieimuzeucallatis7 ziuanationalaaromanieimuzeucallatis8 ziuanationalaaromanieimuzeucallatis9 ziuanationalaaromanieimuzeucallatis10 ziuanationalaaromanieimuzeucallatis11

A transmis cercet. șt. dr. Sorin Marcel COLESNIUC, șeful Secției Muzeul de Arheologie Callatis din cadrul Complexului Cultural din Mangalia. 28.11.2016.






Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro


astratex.ro


vola.ro%20


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply