Gigacaloria va fi recalculată la Mangalia

0
326
Termoficarea, în proces de preluare la Primărie Centralele termice ar putea trece pe gaz.

Primarul Cristian Radu dă asigurări locuitorilor din Mangalia că iarna viitoare nu vor mai suferi de frig în case

CENTRALE

Mai sunt doar trei luni până când iarna va bate iarăşi la uşă, iar pe locuitorii Mangaliei îi apucă frisoanele gândindu-se la faptul că ar putea trece, din nou, prin experienţa friguroasă din iarna trecută. Autorităţile locale dau însă asigurări că acest lucru nu se va mai întâmpla şi că cetăţenii din sudul litoralului vor avea căldură în sezonul rece.

Garanţia este oferită de primarul Cristian Radu, care spune că acest lucru este posibil şi ca urmare a faptului că forul legislativ al oraşului Mangalia, Consiliul Local, a reziliat, unilateral, contractul cu societatea de furnizare a agentului termic, Callatis Therm, acesta fiind, în opinia primarului, primul pas pentru readucerea la municipalitate a serviciului de furnizare a agentului termic din Mangalia. Următorul pas pentru autorităţile locale din Mangalia este preluarea centralelor termice.

„Acum suntem în etapa inventarierii punctelor termice, în vederea preluării. Callatis Therm mai asigură funcţionarea acestora maxim 90 de zile, potrivit legii. Deci, practic, până la finalul lunii octombrie, municipalitatea va prelua punctele termice. Este foarte posibil ca administrarea acestora să revină Regiei Autonome de Gospodărire Orăşenească Locativă şi de Drumuri (GOLD) Mangalia, care acum este în proces de reorganizare”, a spus Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

PREŢUL GIGACALORIEI, RECALCULAT

Tot legat de acest subiect, autorităţile locale din Mangalia caută soluţii şi pentru producerea agentului termic, astfel încât facturile emise către populaţie să fie mult diminuate. Pentru acest lucru, actualul primar propune alimentarea centralelor pe gaze naturale, lucru care se va putea întâmpla după ce va fi introdusă reţeaua de gaze în tot oraşul.

“În momentul preluării centralelor, vom merge pe combustibilul folosit până acum, respectiv CLU. Imediat după introducerea conductei de gaz la centralele termice, vom folosi gaze naturale, cel puţin experimental într-o primă etapă, pentru a vedea eficienţa şi pentru a alege ulterior cea mai bună variantă pentru cetăţeni”, afirmat Cristian Radu, care le mai dă o veste bună locuitorilor din sudul litoralului: după preluarea centralelor termice, se va efectua un audit energetic pentru recalcularea preţului la gigacalorie.

Tatian IORGA, Telegraf, Miercuri, 15 August 2012.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply