SCOALA DE APLICATIE A FORTELOR NAVALE – 120 DE ANI DE EXISTENTA

0
2584

scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia1

Astazi, vineri, 04.11.2016, la Mangalia a avut loc o frumoasa festivitate prilejuita de implinirea a 120 de ani de la infiintarea Scolii de Aplicatie a Fortelor Navale “VICEAMIRAL CONSTANTIN BALESCU”.

Continuatoare a traditiilor “Scolii de Aplicatie a Sublocotenentilor”, infiintata in 1896 la Galati, actuala Scoala de Aplicatie a Fortelor Navale, infiintata in 2003, poarta denumirea “VICEAMIRAL CONSTANTIN BALESCU”, din anul 2006.

La infiintare, in 1896, “Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor” a fost condusa de maiorul Constantin Balescu.

[Viceamiral Constantin Balescu (n.12 ian.1864 – d.1929) a fost comandantul Marinei Militare Romane in perioada 1918 – 1920. In semn de omagiu, numele sau a fost dat Scolii de Aplicatie a Fortelor Navale, Puitorului de Mine 274, construit in Santierul Naval Mangalia in anul 1981 si unei strazi din Bucuresti.].

Din data de 1 sept.2008, Scoala de Aplicatie a Fortelor Navale s-a mutat de la Constanta la Mangalia, in sediul UM 02196.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

[In anul 1962, la Mangalia, s-a infiintat “Scoala de Echipaje Nr.12”, care in 1969 se transforma in “Centrul de Instructie al Specialistilor Marinei Militare”. In 1973, acesta a capatat denumirea de “Centrul de Instructie al Marinei Militare (UM 02196). Unitatii i se mai spunea si “Draghia”, dupa numele comandantului ei.]

[Intr-o seara ploioasa de octombrie, in anul 1973, tanarul absolvent de liceu si proaspat intrat la facultate, Marin Tanase, alaturi de alti tineri declarati admisi la facultatile Institutului Politehnic din Galati, pășea pentru prima data pe platforma betonata a UM 02196 Mangalia. Primul contingent de militari cu termen redus (TR) la 9 luni, din Marina Militara, a trecut in rezerva la data de 14.06.1974.

Astazi, 04.11.2016, dupa 42 de ani, am avut ocazia sa revad, cu emotie, unitatea. Mi-am reamintit de fostii mei comandanti si de fostii colegi de armata si apoi de facultate. In 1973, comandantul unitatii era Cpt. Rg.1 Ioan Musat (Viceamiralul Ioan Musat a fost comandantul Marinei Militare intre anii 1979-1989), comandantul Batalionului TR era Cpt. Rg.1 Rosianu, comandant la Compania I era Cpt. Biziniche Gheorghe (actualmente Comandor in rezerva) si comandant la plutonul 4 din Compania I, din care am facut si eu parte, era Lt.mj. Cernea Sorin.].

Dupa ce comandantul Scolii de Aplicatie a Fortelor Navale, domnul Comandor Petrica Pirvu, i-a prezentat raportul domnului comandant al Marinei Militare,Viceamiral Alexandru Mirsu, s-au desfasurat urmatoarele activitati:

-ceremonia de depunere a juramantului militar de catre o noua serie de soldati profesionisti;

-oficierea slujbei religioase, cu ocazia implinirii a 120 de ani de la infiintarea Scolii, de catre un sobor de preoti, in fruntea caruia s-a aflat domnul Protoiereu Vasile Cirlan;

-inmanarea de diplome si medalii unor cadre active (ofiteri si maistri militari) din unitate;

-defilarea tinerilor militari si a cadrelor din Scoala de Aplicatie, pe muzica de fanfara interpretata de Fanfara Militara a Fortelor Navale.

Semneaza: Sublocotenent în rezervă Marin Tanase.

Surse de documentare: site-ul <<SCOALA DE APLICATIE A FORTELOR NAVALE “VICEAMIRAL CONSTANTIN BALESCU”>>; “SCURTA ISTORIE A PREZENTEI MARINEI LA MANGALIA”, Cam.Fl.(r) Petrica Stoica; site-ul “CONSTANTIN BALESCU-Wikipedia”; <<“ISTORICUL MARINEI MILITARE ROMANE”, LIGA NAVALA -FILIALA MANGALIA>>.

Galerie FOTO:

scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia2 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia3 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia4 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia5 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia6 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia7 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia8 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia9 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia10 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia11 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia12 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia14 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia15 scoala_de_aplicatie_fortelor_navale_mangalia16

(Foto: sing. Marin Tănase).


Mangalia News, 04.11.2016.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply