Grădiniţa nr. 7 din Mangalia – gazda taberei „Callatis“

0
394

În cadrul parteneriatului educaţional interjudeţean dezvoltat prin proiectul educativ „Călătorim şi descoperim”, Grădiniţa cu program prelungit nr. 7 din Mangalia a organizat un schimb de locaţie cu Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 Călimăneşti (Râmnicu Vâlcea).

Tabăra de vară „Callatis” se organizează pentru al treilea an şi de această deplasare vor beneficia 30 de copii preşcolari.

Prin proiectul educativ „Călătorim şi descoperim”, coordonat de directorii celor două unităţi, Mioara Stan (Mangalia) şi Luminiţa Bondoc (Călimăneşti), s-a întocmit o planificare a activităţilor desfăşurate pe tot parcursul perioadei.

Printre obiectivele colaborării educaţionale dintre cele două grădiniţe, se numără realizarea de activităţi de cunoaştere a tradiţiilor locale, promovarea cooperării şi mobilităţii în domeniul educaţiei prin obiceiuri şi tradiţii, elaborarea de proiecte educative şi portofolii, realizarea de schimburi de experienţă, valorificarea potenţialului educativ al activităţilor extracurriculare şi, nu în ultimul rând, întocmirea proiectului educativ „Călătorim şi descoperim”. 

Simona ANGHEL, Cuget Liber, Vineri, 13 Iulie 2012.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply