Daniel Georgescu, primar Limanu: Drumul Limanu-Hagieni va fi reabilitat!

0
852

EDITIA DE SUD: Mai bine de jumătate dintre străzile din comuna Limanu vor fi asfaltate cu fonduri europene.

drumul-limanu-hagieni1

Potrivit edilului Daniel Georgescu, primăria Limanu a depus la Uniunea Europeană un proiect de modernizare a infrastructurii, în valoare de 4 milioane de lei. Tot în proiectele imediate ale administraţiei publice intră şi renovarea Căminului Cultural din 2 Mai, alături de amenajarea unui grup sanitar la şcoala din localitate.

drumul-limanu-hagieni2

Un proiect la fel de important îl constituie, pentru actuala administraţie locală, reînflorirea satului Hagieni, ce a ajuns la stadiul de cătun, din care o mare parte a populaţiei a plecat.

casa-hagieni

Casele părăsite, drumurile desfundate şi impresia de localitate abandonată ar putea deveni, curând, istorie: „În primul rând, conform legii, avem dreptul să alegem un delegat sătesc din Hagieni, care, alături de primar, viceprimar şi aleşi locali, să participe la şedinţele de consiliu, unde să prezinte problemele localităţii şi propunerile cetăţenilor. Acesta va fi un consultant ce va avea aceleaşi drepturi ca şi consilierii locali. Pentru Hagieni, aşa cum am promis şi în campanie, îmi doresc, pentru început, repararea drumului care leagă Limanu de sat. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, ne-a oferit promisiuni ferme că ne va acorda tot sprijinul pentru acest proiect: asfaltarea drumului Limanu-Hagieni, un tronson de 4,5 kilometri. Cu siguranţă Hagieniul va reînflori dacă stabilim legătura cu satul”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, primarul Daniel Georgescu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sursa: editiadesud.ro, Marti, 26 iulie 2016.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply