Cristian Radu, despre zvonurile înscrierii în P.N.L.: “E posibil. Nu ştiu ce să fac!”

0
286
Cristian Radu, despre zvonurile înscrierii în P.N.L.: “E posibil. Nu ştiu ce să fac!”

Noul edil al Mangaliei a plecat în vacanţă; săptămâna viitoare îşi decide viitorul politic

Cristian Radu a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Mangalia ca independent însă, la doar câteva zile de la oficializarea rezultatelor scrutinului din 24 iunie, apar speculaţii despre viitorul său politic. Dacă înainte de alegeri mulţi vorbeau de posibilitatea înscrierii lui Cristian Radu în Partidul Social Democrat, mai ales că actualul primar a primit susţinerea social-democraţilor după retragerea fostului primar Claudiu Tusac din competiţia electorală, acum alta este varianta pentru primarul ales al Mangaliei. Cristian Radu ar putea deveni membru al Partidului Naţional Liberal. Declaraţia a fost făcută de către fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Tăriceanu, Ludovic Orban. Prezent la şedinţa de constituire a Consiliului Local al oraşului Cernavodă, liderul liberal a spus că primarul Mangaliei, Cristian Radu, va trece la P.N.L.

Contactat telefonic pentru a lămuri situaţia, primarul Mangaliei a preferat să fie rezervat în declaraţii şi să se scuze în a face vreun anunţ oficial înainte de săptămâna viitoare. Proaspătul edil este plecat zilele acestea într-o minivacanţă cu familia. „Posibil. Nu ştiu ce să fac!“, a fost răspunsul primarului la întrebarea noastră privind înscrierea în P.N.L. „Vă rog să mă scuzaţi şi să mă înţelegeţi, să vorbim de săptămâna viitoare; după trei luni de muncă multă şi campanie electorală, am plecat cu familia câteva zile la munte“, a completat edilul ales al municipiului Mangalia.

Mihaela TÎRPAN, Observator de Constanta, 28.06.2012.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply