Elevii de Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” au prins gustul  voluntariatului

0
588
starshiners.ro%20

elevii de-la-Liceul Tehnologic Ion Bănescu au prins gustul  voluntariatului1

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV – 11-17 mai 2015), având ca slogan “Prinde gustul!”, a fost sărbătoarea naţională a voluntariatului, organizată în fiecare primăvară, încă din anul 2002, în cea de-a treia săptămână a lunii mai, de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat.

Ediţia 2015 a mobilizat 87 de voluntari (elevi și cadre didactice) de la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”, care au încercat gustul implicării în următoarele activități:

  • “Să ne jucăm!” – activitate desfășurată în parc, ai cărei beneficiari au fost 10 elevi de la Școala Gimnazială Sanatorială Specială Mangalia, care s-au bucurat de atenția și darurile de la liceeni;
  • “Violența în mediul online” – activitate derulată în liceu, în parteneriat cu Asociația Sigma Development Center, Constanța și O.N.G. “Salvați copiii”, care a avut grup țintă 75 de elevi din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a care au dezbătut ceea ce este permis și ceea ce este interzis pe Internet, formele și efectele hărțuirii online (Cyberbullying-ului);

elevii de-la-Liceul Tehnologic Ion Bănescu au prins gustul  voluntariatului2

  • “Pentru o plajă curată!” – activitate de ecologizare a plajei Mangalia, derulată în colaborare cu O.N.G. “Și eu pot!” și S.C. Polaris Holding, la care au participat 22 de voluntari, alături de voluntari de la alte școli.

elevii de-la-Liceul Tehnologic Ion Bănescu au prins gustul  voluntariatului3

 Director,                          Consilier de imagine,      Coordonator SNV, în școală,

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prof. Mihalache  Corina     Prof. Petrichei Gabriela            Prof. psiholog Băiașu Alina.

MangaliaNews.ro, Marti, 19 mai 2015.

 


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply