EDITORIAL Ziua de Constanța: LOCUL LUI IORGUŞ ESTE ÎN PSD

0
436

Ada_Codau_ziua_constanta

La sfârşitul săptămânii trecute, a apărut „mega-informaţia“ potrivit căreia fostul deputat PDL Zanfir Iorguş a trecut la PSD. S-a reconvertit la partidul condus de Ponta, dar nu oricum, ci la pachet cu suita sa: şase consilieri din Consiliul Local Mangalia.

Ca „primă de instalare“, fostului primar i s-a oferit funcţia de preşedinte interimar al PSD Mangalia. Cei care-l cunosc de ani buni pe Iorguş n-au fost surprinşi de revenirea sa în PSD, chiar şi după ce acesta a criticat vehement, vreme îndelungată, social-democraţia de la malul mării. De puţine ori s-a întâmplat ca oamenii lui Mazăre & Co să scape de criticile lui Iorguş atâta timp cât acesta s-a aflat în PDL, atât în calitate de primar, cât şi din postura de parlamentar.

Dar, pentru că oamenii au memoria scurtă şi caracter rătăcitor, Iorguş a revenit la o dragoste mai veche ca şi când n-ar fi părăsit-o niciodată. Senin, fără resentimente. Atitudinea sa a fost copiată întocmai de „supuşii“ săi credincioşi. Paul Foleanu, spre exemplu, unul dintre cei mai acizi critici ai PSD-ului, este acum un fericit social-democrat cu funcţie în organizaţia PSD Mangalia. În sudul litoralului, ca în multe alte cuiburi politice, lucrurile merg pe principiul „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu îi miroase“.

Situaţia nu e însă penibilă doar pentru pedeliştii care au debarcat. Care şi-au cântărit strict interesul electoral. Este la fel de jenantă şi pentru pesedişti. Cu doar câteva zile înainte de „adoptarea“ lui Iorguş la sânul lor, social-democraţii constănţeni susţineau, în contextul unei conferinţe de presă, că nu vor primi pe oricine în partid. E drept, Iorguş nu e oricine. Are experienţă în administraţia publică locală şi, cel mai probabil, va recâştiga Primăria Mangalia la proximele alegeri locale. Oricum, e încă neconsolidat după ce a pierdut mandatul de primar în faţa lui Cristian Radu. Chiar şi aşa, pe altul mai bun chiar n-a găsit PSD Constanţa? Pe unul care, aşa cum e cazul lui Iorguş, să nu fi trecut prin PNŢCD – PSD – PDL, pentru a reveni, în cele din urmă, în partidul roşu?

Sigur, asta spune ceva şi despre aşa-numita politică de cadre a PSD Constanţa. Cei care, cândva, erau indezirabilii „oameni ai lui Băsescu“ sunt astăzi membri de partid cu acte în regulă, care fac – cum altfel?!? – cinste formaţiunii politice.

Mai mult, aici: 

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/editorial/editorial-locul-lui-iorgus-este-in-psd-515528.html

Citiți și:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/politic/duce-partidul-lipsa-de-cadre-cum-racoleaza-psd-constanta-oamenii-lui-basescu-515187.html

11.10.2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply