Până în septembrie, peste 40 de trenuri vor circula spre și dinspre litoral și Delta Dunării

0
467

Programul estival de transport feroviar 2014 Trenurile Soarelui (14 iunie – 15 septembrie) cuprinde peste 40 de trenuri spre și dinspre litoral și Delta Dunării.

CFR Călători introduce suplimentar în circulație 20 de trenuri InterRegio și Regio, care asigură zilnic legătura directă dintre toate regiunile țării și stațiunile de la Marea Neagră. De asemenea, în intervalele orare cele mai solicitate, turiștii au la dispoziție legături frecvente între Constanța și stațiuni.

În trei ore, bucureștenii vor fi la Constanța 

Durata călătoriei, cu toate trenurile InterRegio, pe ruta București – Constanța este de 2 ore și 50 de minute, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. Pasagerii vor avea astfel la dispoziție, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus, 2 intors), care vor asigura legătura cu Delta.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Trenul Tineretului, introdus din 28 iunie

Și în acest sezon, începând cu data de 28 iunie, trenul tradițional destinat tinerilor va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța – stațiuni – Mangalia şi retur.  Trenul Tineretului va pleca din Sibiu la ora 17.45, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 02.30), și va ajunge la Constanța la ora 06.21 / Mangalia la ora 08.08.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea un program adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. De exemplu, pentru achiziția biletului dus-întors obțineți o reducere de 10% sau la cumpărarea cu anticipație beneficiați de reduceri între 10% și 25%. În plus, la trenurile cu regim de rezervare, pentru biletele cumpărate online se acordă reducerea suplimentară de 5%.

Tariful include și tariful de rezervare a locului pentru călătoria de întoarcere.

Reducerea pentru elevi/studenți și pensionari se acordă pe baza legitimației de elev/student, cupon pensionar.

Mai mult, în ziuaconstanta.ro, 10.06.2014.


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply