Conferinta de la MANGALIA – IUBIM PĂMÂNTUL – 23.02.2014 (FOTO)

0
592

ROMÂNIA, Mangalia, 23 februarie 2014.

DECLARAȚIE

     Urmarea faptului că, la sediile a numeroase organizații nonguvernamentale și a grupurilor de activiști în domeniul protecției mediului, s-au prezentat, fie în sistem individual, fie în numele unor comunități umane, numeroase persoane care au solicitat explicații privind potențialele riscuri la care aceștia pot fi expuși în urma promovării activităților în domeniul exploatării gazelor de șist,

– în baza prevederilor art 5. lit. d) din Legea protecției mediului nr. 265/2006 cu modificările și completările ulterioare, respectiv „Dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului, autorităților administrative și/sau judecătorești, după caz, în probleme de mediu indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu”,

– în urma întrunirii la Mangalia din data de 22-23 februarie 2014 a mai multor organizații nonguvernamentale, grupuri de activiști și voluntari, persoane fizice și juridice care au analizat modul de implicare al autorităților publice centrale pentru protecția mediului, cât și al autorităților locale în procesul de coordonare pentru reglementarea și promovarea acestor noi tipuri de activități, s-au desprins următoarele disfuncțiuni manifestate de către aceste autorități privind îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, respectiv:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

1. În contradicție cu prevederile art. 66 alin. 2 din Legea 265/2006, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului nu a realizat și pus în funcțiune sistemul de monitorizare a calității mediului geologic în scopul evaluării stării lui actuale și a tendințelor de evoluție a acestuia, încurajând fără nici un suport tehnic, sistemul de reglementare al activităților de explorare-exploatare al gazelor de șist.

2. Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, împreună cu autoritățile locale nu s-au implicat în ducerea la îndeplinire și respectarea prevederilor art. 70 privind „informarea publicului asupra riscurilor generate de funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru sănătatea populației și a mediului.”

3. Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului nu s-a implicat pentru a impune respectarea de către autoritățile teritoriale a principiilor care stau la baza legii protecției mediului, respectiv „principiul precauției în luarea deciziei” și „principiul acțiunii preventive” în modul de reglementare al acestor noi tipuri de activități, referitoare la exploatarea gazelor de șist în România.

4. Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului a manifestat dezinteres total în punerea efectivă în aplicare a prevederilor art. 75 din prezenta lege ”în situațiile sau în cazul producerii unor dezastre naturale în anumite zone ale țării (ex. localitatea Izvoarele, jud. Galați și nu numai), privind „propunerea, în situații speciale constatate pe baza datelor obținute din supravegherea mediului, declararea prin hotărâre a Guvernului de zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale țării și elaborează, împreună cu alte autorități centrale și locale, programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluției stării mediului, zona respectivă este declarată reintrată în normalitate;”

5. Prin inacțiunile manifestate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului se ajunge în situația nedorită de a expune la încălcarea legii conform prevederilor art. 68 lit. a) „deținătorii de terenuri, cu orice titlu, precum și orice persoană fizică sau juridică care desfășoară o activitate pe un teren, fără a avea un titlu juridic, au obligația să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului geologic”.

Față de aceste sumare constatări, la care se mai pot adăuga și multe alte deficiențe de natură a aduce atingeri drepturilor fundamentale ale omului, referindu-ne la dreptul la viață, sănătate, libertate, dreptul la proprietate și prosperitate, rezultat prin încălcările repetate a prevederilor din Legea mediului nr. 265/2006 și din Legea apelor nr. 107/1996,

solicităm demiterea din funcție a doamnei ministru Rovana Plumb și a doamnei ministru Lucia Varga, demnitari care au manifestat pe tot parcursul derulării mandatului lor, numeroase atitudini sfidătoare la prevederile atribuțiilor care le revin din cele două legi menționate.

În susținerea cererii de demitere a celor doi demnitari, menționăm și manifestarea continuă din partea acestora a unor atitudini de dezinformare a publicului și de înșelare a așteptărilor acestuia prin numeroasele afirmații publice făcute înaintea actului de investire a acestora ca miniștri, prin care au specificat clar: ”în România nu se va accepta desfășurarea activităților de exploatare a gazelor de șist, cât și promovarea proiectelor de exploatare a resurselor auro-argintifere prin utilizarea cianurilor din perimetrul Roșia Montană”.

Această Declarație a fost redactată și prezentată la Mangalia la inițiativa:

Asociației Profesioniștilor în Protecția Mediului – Decan, dr. Mircea Vintilescu,

Mișcarea Euro-Civică Romană și Organizația DobroGeea,

la care au aderat toți cei peste 300 de participanți la Conferința desfășurată la Mangalia, aceștia fiind reprezentați prin persoane fizice, numeroase grupuri de voluntari și activiști în domeniul protecției mediului înconjurător, organizații neguvernamentale, cât și unele formațiuni politice neparlamentare.

Lista pentru semnăturile de adeziune pentru susținerea acestei Declarații rămâne deschisă.

Galerie FOTO:

Sursa text: facebook.com/marina.stefan/

Surse FOTO: facebook.com/marina.stefan/si https://www.facebook.com/mangalia.constanta


piese-auto-mangalia.ro